Toamnă, ciuperci, tocăniță de gânduri

Avem o toamnă lungă și frumoasă. Dacă la sfârșitul verii mă simțeam frustrată pentru că simțeam că nu m-am bucurat din plin de vară, pot să spun că de toamnă m-am bucurat la maxim. Am făcut multe plimbări în parcuri și păduri, ca să admir frunzele în diverse nuanțe și să vânez ciuperci. Am băut multă ciocolată caldă admirând cum se schimbă culoarea în copacul ginkgo biloba de sub fereastra mea. Am respirat, am luat pauze, și am simțit că trăiesc.

Am fost și foarte stresată de viața de freelancer. Atât de stresată că în multe zile simțeam că nu îmi mai pot auzi gândurile mele despre viață și oameni, din cauza celor despre clienți și proiecte. Era o mare tocăniță în capul meu, ca să nu zic varză. Varza ar însemna că erau gânduri proaste acolo, ceea ce nu e cazul. Erau multe gânduri bune, amestecate, exact ca o tocăniță de toamnă. Mă iertați dacă vi se face poftă de mâncare, dar altă descriere mai bună nu am găsit. Și acest articol tot tocăniță va fi, pentru că mi-e greu să organizez gândurile acum. E seară, am muncit la ceva greu toată ziua, și nu mai am energie, dar am chef de scris ceva în limba română.

Toamna aceasta nu am mai avut impresia că timpul fuge cu viteza luminii. Mă uit în urmă și am impresia că a fost o toamnă cât două anotimpuri. Ceea ce nu e rău deloc, deși septembrie a părut lung din cauza unui proiect de rahat care m-a stresat maxim. Dar se pare că mintea mea deja face treabă bună în a șterge din memorie lucrurile foarte neplăcute.

Mi-am amintit, mai zilele trecute, că la începutul anului eram în izolare aici, în Olanda. Era totul închis și toată lumea ajunsese cu nervii la pământ. În câteva luni de libertate, am uitat complet acea perioadă! Părea ceva de acum un an. Clar, nu ne putem baza pe memorie. De o săptămână aud din toate părțile despre cum să facem lucrurile în 2023: planificări, cum să facem un an minunat, ce să ne cumpăram, ce să purtăm. O nebunie. Lumea nu mai are răbdare să ajungă la anul cel nou, în loc să își trăiască din plin cele 44 de zile rămase din anul ăsta. Eu încerc să trăiesc în prezent, cât se poate.

Acum beau un ceai de tei (tei adus din România) și înmoi biscuiți în el. Gustarea perfectă înainte de culcare. Eric sforăie lângă mine, mulțumit că a primit o mâncare bună și că stăm liniștiți pe canapea. Mâine e o nouă zi în care ne vom bucura de toamnă (probabil ploaie) și vom scrie articole de călătorie.