Primăvară, Covid, anxietate

Cam așa au fost ultimele două săptămâni pentru mine. Februarie nu a fost niciodată luna mea. Ultima lună de iarnă, când toată energia e dusă pe apa sâmbetei (ce să mai zic anul ăsta, că nici n-a existat acea energie) și primăvara parcă nu mai vine odată. Am reușit în sfârșit să mă pricopsesc cu virusul, în mod oficial. Zic oficial, pentru că presupun că l-am mai avut înainte să apară testele. Nu a fost foarte rău, dar nici foarte bine. Am avut tot felul de simptome covidești, dar cel mai tare m-au lovit oboseala și ceața pe creier. Acum sunt aproape refăcută, dar încă obosită și fonfăită. Mă mișc în reluare, mă dor mușchii și genunchii, ce să mai, cred că momentan am vreo 70 de ani. Mirosul a revenit cam trei sferturi și creierul funcționează un pic mai bine. Dacă spun prostii de acum înainte, pot să dau vina pe Covid.

În același timp, după cum bine știți cu toții, a început și nebunia cu Ucraina. Șoc, groază, amenințări de atacuri nucleare. Să trebuiască să fac față Covidului și știrilor despre invazia rușilor în Ucraina în același timp, asta da tort cu cireașă deasupra! Am fost norocoasă, totuși, că am avut ceața aia pe creier: nu mă puteam concentra mai mult de zece minute la ceva, asta incluzând și anxietatea care mă cuprindea citind știrile. Între timp mi-am mai revenit din șoc, știrile despre oameni împușcați și refugiați au început să devină normalitate, dacă o putem numi așa. În continuare mi-e frică pentru ceea ce ar putea urma și mă scandalizez pentru ceea ce se întâmplă, dar nu sunt prea multe lucruri pe care le pot face eu ca să opresc istoria.

Încerc să îmi continui viața cât mai normal cu putință, să ajut cum pot și să nu mă las copleșită de ce ar putea fi. Cred că dacă intrăm în spirala pregătit geantă de fugă/pregătiri pentru apocalipsă/vorbit cu rudele din străinătate ca să ne primească la ele, o luăm pe arătură, și dacă va veni acel război peste noi o să ne găsească deja duși cu capul. Apropos de ajutor, am făcut aici o listă cu asociații (din Ucraina, România, Olanda și Moldova) cărora le puteți dona sau cărora li se pot adresa refugiații care vin în România: Cum să ajuți Ucraina.

Am ieșit ieri la o plimbare la soare, după perioada de izolare, și a fost atât de frumos! În Olanda e soare, în sfârșit, e plin de brândușe și ghiocei, unii pomi au început să înverzească. Încerc să revin la viață, încet, ca un urs ieșind din hrubă, confuz, orbit de soare și înțepenit 🙂 Ce-i drept, liniștea mi-a fost întreruptă de niște avioane militare care probabil se antrenau. Așa, ca reminder că totul e foarte volatil și să mă bucur de brândușele alea cât mai mult. După ce mă mai întremez vreau să ajung la mare, să îmi umplu plămânii de aer curat și să mă cațăr pe dune. Și să îmi reiau turele cu bicicleta, cu pletele în vânt și rochia fluturând.