Life of Pi

Am văzut în sfârșit mult lăudatul film Life of Pi. Trebuie să mărturisesc că de mult nu a mai reușit un film să îmi trezească așa sentimente intense, chiar dacă nu în direcția dorită. Poate pentru că mă așteptam la un film filosofic, seren, cu imagini minunate, am avut această reacție. Poate pentru că am dat dovadă de exces de empatie. Dar să nu-i mai găsesc scuze: filmul m-a lăsat cu un mare gust amar și cu o mare senzație de greață. Și nu pentru că l-aș fi văzut 3D. Nuuuu, asta ar fi fost doar cireașa de pe tort. Se întâmplă însă să am eu această problemă, atunci când văd animale chinuite, să mi se facă rău. Iar povestea (deloc frumoasă) a lui Pi a fost unul dintre acele puține filme care reușesc să obțină asta de la mine. Nu mi-a mai fost așa de rău de când am văzut Apocalypto al lui Gibson. Dar la ăla m-am mai uitat și a doua oară. La Pi nu o să mă mai uit.

Îmi pare rău de el, de film. Aș fi putut să îl apreciez și eu ca și ceilalți oameni, dacă n-ar fi chinuit animalele. De început, a început bine; de sfârșit, s-a sfârșit bine. Deși ideea transmisă nu mi-e nouă și, prin urmare, nu m-a îndemnat la noi și profunde cugetări, dat fiind faptul că deja am rumegat-o de ceva vreme, ar fi putut fi totuși o experiență frumoasă să o aud spusă și în această variantă. În schimb, m-am ales cu greață, nervi și iar greață. Degeaba a avut filmul imaginile alea spectaculoase. Așa, amestecate cu scenele în care dădeau cu tigrul de toți pereții, nici nu am putut să le savurez. Frumusețea aia extraordinară nu a mai avut nici un farmec pentru mine, după scenele dinainte și nodul mare din gât. Pe la jumătatea filmului eram un pachet de nervi și m-am gândit chiar să nu mă mai uit până la sfârșit. Da, da, știu, filmul e o metaforă și animalele erau făcute pe calculator; nu-mi săriți în cap. Așa e viața, scene îngrozitoare amestecate cu frumusețe ireală, chinul tigrului era de fapt chinul lui, furtuna reprezenta… bla bla bla. Dar dacă nervii mei nu suportă să vadă un tigru chinuit pentru mai mult de jumătate de film, ce pot să fac? Prefer să mă uit la un film care mă face să mă gândesc la sensul vieții fără să mă trimită să fac asta în baie.

Nu zic că filmul nu e frumos sau interesant; este. Merită văzut. E un film care dă naștere multor întrebări, pentru că lasă finalul deschis interpretării fiecăruia. Dacă aveți frământări și întrebări legate de Dumnezeu, mai ales, o să vă pice la țanc. Dar dacă faceți parte din categoria celor care vomită de nervi când văd hingherii pe stradă, nu vă uitați la el. Citiți cartea, dacă vreți neapărat.

Și uitați-vă la Cloud Atlas, că e muuult mai tare.