Pages Menu
Categories Menu

Posted by on 24 sept., 2020 in General, Jurnal | 4 comments

Cu pași repezi spre Crăciun

Zilele trecute am observat că se instalau luminile de Crăciun în oraș. Aș putea să îmi cumpăr deja bradul, să nu mă prindă sărbătorile fără el. Sinceră să fiu, nici nu cred că-i o idee rea să începem să ne gândim la Crăciun, ce ziceți? Măcar să avem și noi ceva de așteptat, altceva decât următoarea perioadă de izolare, în anul ăsta în care n-am avut lucruri pe care să le așteptăm cu nerăbdare. Bine, poate că unii dintre voi au fost în vacanțe pe care le-au așteptat nerăbdători câteva luni; eu n-am fost. Dar acum cred că s-a cam terminat și cu asta, pentru că a crescut numărul cazurilor de Corona peste tot și deja au început să se impună măsuri de izolare. Așa că hai să începem pregătirea pentru sărbători!

Până una-alta, mă bucur că a venit toamna, că am scăpat de caniculă. În ultima săptămână a fost o vreme perfectă de toamnă: mai o ceață, mai o ploaie, mai o zi superbă cu soare și maxim 20 de grade. E timpul pentru dimineți un pic răcoroase, pentru seri la lumina lumânărilor, pentru supă de dovleac. Am reluat plimbările lungi în natură; în pădure aerul e reavăn și ciupercile sunt în plin sezon.

Pădurea la Schoorl
Dune la Schoorl
Schoorl aan Zee
Ciuperci 01
Ciuperci 02

Natura își vede de treaba ei, ca întotdeauna. Aș fi vrut ca și noi să putem să revenim la anumite lucruri, cum ar fi vizite acasă fără să ne izolăm sau să ne stresăm că o să ne îmbolnăvim familia. Sau să mergem la spectacole. De altele nu mi-e dor, ca de exemplu de mersul la birou. Lucrez în continuare de acasă și e perfect. Îmi place noua rutină, faptul că pot să fac o plimbare în pădure de dimineață, că am timp să fac sport mai des. Cred că nu v-am spus că m-am apucat de sport cu greutăți și antrenament pentru rezistență. Până la Crăciun o să ridic bradul cu o mână! Cam asta e raportul meu pe luna asta. Voi ce mai ziceți?

4 Comments

  1. 100% de acord cu mersul la birou, nu-i duc lipsa câtuși de puțin! Un spectacol fain ar fi frumos, poate în aer liber să ne putem distanța?

    • În aer liber va fi mai greu de acum încolo, că a venit frigul. Poate se pun lămpi de încălzire 🙂

  2. mai sunt 90 zile pana la Craciun 🙂

    Pt exercitiile de greutati, folosesti ceva program?

    • Da. În principal folosesc programe de la Smalletics (Youtube), dar mai schimb din când în când. BodyFit By Amy este un canal care mai îmi place pt exercițiile cu greutăți.

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *