Arșiță

Cea mai călduroasă și secetoasă vară de când sunt în Olanda. Cea mai cea și prin alte țări, nu doar aici. Aveam planuri mari pentru vara asta, mă vedeam la plajă de câte ori era temperatura bună, bronzată, în sfârșit. N-a fost să fie. Dar nu din lipsă de soare, ci de prea mult. Am suferit de căldură; am ajuns la mare de câteva ori dar m-am simțit ca un curcan în cuptor. Ultima dată am plecat de acolo punând rochia direct peste costumul ud, ca nu știam cum să plec mai repede, dar s-au uscat ambele în cele 20 de minute de mers ca să ies de pe plajă.

Nu mai suport temperaturile mari. Am stat mai mult ascunsă în casă, unde am aer condiționat (un lux în Olanda, pentru care am plătit mulți bani). De câte ori a trebuit să ies din casă am rezistat cu greu, cu grețuri, dureri de cap și corp umflat. Căldura nu mai e pentru mine, trebuie să mă mut mai la nord.

Am fost și foarte aglomerată, am muncit mult. Nu am mai ieșit la plimbări în natură prea des. Când am fost, m-am minunat de mirosul de iarbă uscată, care îmi amintește de câmpia Bărăganului; în nici un caz nu e un miros specific Olandei. În weekend-ul trecut am fost la pădure, unde plantele erau încă verzi dar ofilite și căzute pe pământ. N-am mai văzut așa ceva. Păsările stăteau cu ciocurile căscate, căutând apă în canalele care au secat aproape de tot. Aseară a plouat. Mult. Sper să ne ajungă măcar pe o perioadă.

E arșiță pe toate planurile. Aveam gura friptă să apuc să mai scriu ceva și pe aici. Munca mea actuală presupune scris pentru alții, venit cu idei pentru alții, și nu am mai apucat să scriu pentru mine. Sper să fie doar o perioadă trecătoare, să reușesc să găsesc un echilibru și să îmi rămână energie creatoare pentru proiectele de suflet. Așa zic mereu, de câteva luni de zile, și văd că scriu pe Rozmarin din ce în ce mai rar. Mă mai trăgea de mânecă mother, dar a renunțat și ea dacă a văzut că nu are cu cine.

Dar uite că acum stau și scriu. Poate aveam nevoie de o ploaie. Nu puteam să scriu despre Olanda, când mă simțeam ca în Spania! Seceta de creație cred că va rămâne, totuși, și pe durata sezonului rece. Mă gândeam zilele trecute că am ajuns ca pe vremea când aveam serviciu cu normă întreagă și scriam pe blog noaptea pe la 11.00-12.00, când apucam. De fapt, să fii freelancer începător e mai rău. N-am mai scris nici seara la doișpe. Dar măcar fac chestii mișto în timpul zilei, nu mai fac lucruri care mă plictisesc. Și, cu puțin noroc, poate o să ajung să am timp și de nebunia mea cu scrisul. Scrisul de drag, scrisul cu chef, scrisul pentru mine, scrisul de povești.