Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Posted by on 8 mart., 2017 in General, Jurnal | 2 comments

8 Martie

Azi dimineață, bicicletând eu frumos în drum spre muncă sub cerul înnorat al Amsterdamului, am văzut o florărie care avea ghiocei. Nu buchețele, că aici nu-i găsești la buchet. Ghioceii sunt mereu în ghiveci, ca să-i plantezi în grădină. Plus că sunt rari, nu-i vezi prea des, dar e ok, m-am obișnuit să treacă martie fără tradiționalul buchet de ghiocei legat cu ață de mărțișor. Și, văzând ghioceii, mi-a venit în minte cântecelul ăla cu: „De ziua ta, mămico, în dar ți-am adus inima/ Și crede-mă, mămico, un dar mai frumos nu se putea”. După care, până la ora asta, am avut această coloană sonoră în cap, de n-a reușit nici măcar Beyoncé să mi-o scoată din minte. Ba chiar mi-am imaginat-o pe Beyoncé cântând-o. Nu râdeți, cânta frumos!

Mi-am amintit de pozele tradiționale făcute la școală, cu pampoanele mari cât capul meu, cu ghiocelul desenat pentru mama, de poeziile pe care le învățam ca să le spunem frumos acasă. Bine, eu nu trebuia să le spun acasă, pentru că mie mama mi-a fost și învățătoare, deci i le spuneam frumos în clasă și acasă ne vedeam de treabă.

În Olanda nu se sărbătorește nimic pe 8 Martie. Există ziua mamei, precum și ziua tatălui, dar au alte date în calendar. Ziua femeii nu există aici. Când le-am povestit olandezilor despre această sărbătoare, mi-au spus că e foarte sexistă și că e un pic cam deplasată faza cu florile și cadourile pentru femei. Deci nu, doamnele nu se sărbătoresc într-o zi anume, pentru că nu-s cu nimic mai speciale decât domnii. Eu o să serbez totuși ziua femeii cu o grămadă de românce mișto, o să ieșim la o cină de 8 martie, pentru că merităm (și pentru că orice motiv e bun de adunat laolaltă și petrecut)! Sper că și voi faceți la fel, indiferent că sunteți doamne sau domni.

Și pentru că tot suntem aici și discutăm despre asta, trebuie să-i spun “La mulți ani de 8 Martie!” mamei mele, care este cea mai bună și frumoasă mamă din univers (cum altfel?). Merită sărbătorită pentru că este o femeie minunată, puternică, și, chiar dacă este fricoasă în anumite privințe (nu vrea să se urce în avion ca să mă viziteze), sunt sigură că își va învinge și fricile astea, așa cum a învins și altele mai rele. O serbez pentru că m-a învățat multe lucruri și m-a susținut așa cum s-a priceput în toate aventurile mele, pentru că m-a crescut respectând niște metode (foarte actuale) de parenting fără să fi citit cărți despre asta, m-a lăsat să fiu liberă și să iau decizii, chiar dacă n-a fost mereu de acord cu ele. Și, pentru că îmi citește blogul, știu că o să mă certe că am spus tuturor că-i e frică de avion, dar o să se și bucure de urări.

Dar să încheiem înainte de a deveni prea emotivi: la mulți ani tuturor mamelor și femeilor din viața voastră, și bărbaților care le fac față! 🙂

2 Comments

  1. Buna,

    Nu e chiar asa, experienta mea e ca in ultimii ani aud tot mai mult in jurul meu despre ziua internationala a femeii… si eu am sarbatorit cu prietene, care nu sunt romance…
    Pe de alta parte, viata mai frumoasa ca a femeii in Olanda nu prea e de gasit… femeile muncesc parttime, dar barbatul, ca munceste parttime, ca munceste fulltime, trebuie sa participe activ la munci gospodaresti si viata de familie… au hobby/uri si ies cu prietenele frecvent… au timp sa se implice in viata scolara a copiilor, sa ajute si sa fie la curent cu ce se intampla la scoala… si asta fara a avea problemele temelor de dupa scoala, care sunt practic inexistente..
    Asta e experienta mea dupa 17 ani de Olanda… am prietene olandeze si de alte nationalitati.

    Trebuie sa adaug ca al meu olandez mi/a adus cadou de 8 martie, is goed getrained, zeggen mijn collega s en vrienden, si secretara lui, cu care sunt prietena, ii tine seara libera de intalniri, ca sa ies eu cu prietenele… si serile cand am eu sport sunt sfinte…

    • Nu am zis ca femeile olandeze nu ar avea viata buna! Era o mica gluma legata de egalitatea intre sexe, de care se tine cont aici uneori pana la extrem. Cat despre munca part-time, si femeile si barbatii au aceasta posibilitate, ceea ce mi se pare extraordinar, fie ca au copii sau nu. Sunt foarte multe lucruri pe care le apreciez la viata femeilor olandeze, sau a tuturor, general. De aceea locuiesc inca in aceasta tara 🙂

      Cat despre faptul ca in Romania femeile primesc flori de 8 Martie, nu este o indicatie a unei vieti bune, este doar un gest frumos care ar putea fi facut tot timpul anului, si nu toti il fac. Iar ziua internationa a femeii a inceput sa fie din ce in ce mai populara si in restul lumii, asa ca in cativa ani poate va fi sarbatorita si in Olanda ca si in alte tari. Si felicitari ca l-ai trainuit bine pe sot 😛

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *