Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 1 Apr, 2014 in General, Rețete vegetariene | 8 comments

Miere cu petale de magnolie

Pentru că este sezonul magnoliilor, este momentul perfect să împărtășesc cu voi o rețetă minunată, pe care ar fi păcat să n-o încercați măcar o dată. Rețetă este cam mult spus: este vorba de miere „îmbunătățită” cu petale de magnolie. Pe lângă faptul că este o plantă foarte arătoasă, magnolia are și proprietăți terapeutice, dar și un gust bun, parfumat, un pic piperat-amărui. Se mănâncă doar petalele, nu întreaga floare (și, ca să nu stricați aspectul magnoliei, culegeți petale de la flori diferite, nu florile cu totul).

Magnolie

Preparare:

Se adună o mână de petale, care pot să fie de la orice tip de magnolie. Se spală și se usucă bine, se rup în bucăți (pot fi și tocate cu un cuțit cu lamă ceramică) și se pun într-un borcan. Peste ele se adaugă miere (care curge), se acoperă și se lasă câteva zile (sau chiar și câteva ore, pentru cei mai nerăbdători). Apoi se mănâncă pe pâine sau direct din borcan, cu lingurița. Mie îmi place să o mănânc pe pâine de spelt, care e pâinea mea preferată. Dacă nu sunteți convinși sau dacă e mai greu de făcut rost de petale de magnolie, puteti încerca doar cu vreo zece petale (sau câte aveți) și miere cât să le acopere.

O felie de pâine unsă cu mierea delicioasă

Poftă bună! Abia aștept să repet procedura cu flori de salcâm!

Share!Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on TumblrShare on Google+Share on RedditShare on LinkedInShare on StumbleUpon

8 Comments

  1. uite nu stiam de asta! acum trebuie sa vanez prin cartier, la intoarcerea acasa, vreo magnolie! hmmmm… cred ca si stiu deja unde e una :))!

    • Nici eu nu știam până acum un an, când am prins gustul. Se pun și la murat petalele de magnolie, asta nu am încercat încă.

  2. Interesant. Cred ca urmeaza sa merg sa culeg si eu cateva flori de magnolie! M-ai facut curioasa 🙂

    • Să îmi spui dacă ți-a plăcut!

  3. esti sigura? pentru ca sunt 1000 de feluri de magnolie prin oras si nu as vrea sa dau coltul!
    daca tot esti amatoare de petale, incearca o salata cu floare de bananier! 🙂

    • Poți mânca liniștit petalele de magnolie (dacă nu te știi cu vreo alergie la așa ceva). Ca să te simți mai în siguranță, alege și tu unul din soiurile foarte populare 😛

  4. Eu ador magnoliile si am identificat 2 copaci aproape de mine. Dar nu as vrea sa jumulesc copacii, ii ador, in fiecare an in perioada de inflorire imi doresc sa iau concediu o zi sa stau sub unul si sa astept sa adie vantul.
    Pot sa adun petalele de pe jos?

    • Dacă ești sigură că nu sunt contaminate cu cine știe ce minunății 😀 Dar chiar nu îți trebuie multe petale, nu trebuie să jumulești pomul, pentru că nu faci cantități industriale. Poți lua o petală de la o floare, una de la alta, așa cum se culeg și florile sălbatice, lăsând și pentru alte viețuitoare…

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *