Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Posted by on 31 aug., 2015 in General, Olandezi | 2 comments

Sail Amsterdam 2015

Sail Amsterdam e un festival ce are loc în Amsterdam la fiecare 5 ani (prima ediție fiind în 1975). Anul ăsta e prima dată când îl văd. Știam că or să fie multe corăbii și așteptam cu nerăbdare parada, dar nu mă așteptam, totuși, să fie atât de spectaculos. Am înțeles, de la oamenii care l-au văzut și acum 5 ani, că nu a fost așa de succes atunci. Poate și vremea de anul acesta a avut o contribuție importantă la succesul festivalului și poate că au avut publicitate mai bună. Peste 2 milioane de turiști au venit aici special pentru eveniment și au fost prezente peste 100 de nave din toate colțurile lumii.

Parada de intrare în oraș am văzut-o doar de departe, n-am ajuns la fața locului. Pe lângă corăbiile impunătoare au navigat și numeroase bărci de toate dimensiunile, ale localnicilor sau ale celor veniți din alte părți special pentru eveniment. Corăbiile, cu nume de rezonanță istorică (multe dintre ele replici, însă, dar ce mai contează!) au fost ancorate în IJhaven, unde au putut fi vizitate pe parcursul celor câteva zile cât a durat distracția.

P1190919x

Atmosfera a fost deosebită, când ajungeam acolo mă simțeam ca în vacanță: concerte, petreceri pe bărci de parcă nimeni nu mai lucra în oraș și, plăcerea mea cea mai mare – artificii în fiecare seară! Mi-au plăcut îndeosebi apusurile petrecute printre bărci și pânze, care s-au nimerit să fie din acelea spectaculoase, colorând apa în portocaliu și în rozul atât de special olandez. Spre apus se mai împuțina și lumea care mișuna prin zonă, și oamenii care-și aveau bărcuțele proprii parcate la docurile special amenajate ieșeau la o cină liniștită pe punte sau se relaxau, cu un copil/cățel în brațe, privind soarele coborând.

A fost pentru prima dată când mi-am dorit cu adevărat să am o barcă, să navighez și, eventual, să fac ocolul lumii pe apă 😛

Și pentru că azi plouă cu găleata, m-am gândit să mai arunc o privire prin pozele de la festival și să vă arăt și vouă cum a fost:

2 Comments

  1. frumos, sigur mi-ar placea!
    si…bine te-am gasit 🙂

    • bine ai venit pe aici 🙂

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *