Un weekend la Bordeaux

La sfârșitul lui octombrie am făcut o excursie în Franța, la Bordeaux. Am vrut să merg pentru un weekend într-un loc care să fie pitoresc toamna, și m-am gândit eu că acum ar fi momentul să tai Bordeaux de pe lista cu locuri de vizitat. Trebuie să vă spun de la început că, deși toată lumea se gândește la vinuri când aude de această zonă a Franței, pentru mine vinul nu a fost un punct de atracție. Nu că nu mi-ar plăcea, dar nu mi s-a părut atât de interesant încât să dedic mult timp din vizita mea acestui lucru. Am încercat diverse vinuri, sunt bune, dar nu m-am dus la degustări și nici n-am făcut vreun tur având această temă.

Am ajuns în Bordeaux într-o zi gri și ploioasă de zici că nu plecasem din Olanda. Dar măcar era mai cald decât pe aici, iar zilele următoare am avut și ceva soare, așa că a fost bine. Am luat autobuzul numărul 1 de la aeroport, am plătit 1.50 euro și m-a dus fix în Place de la Victoire, zona în care am avut cazarea. A durat cam mult drumul, cred că o oră. Probabil că ar fi fost mai rapid cu shuttle-ul, dar nu mă grăbeam. Am folosit Airbnb pentru prima dată pentru cazare, și am găsit un studio foarte ieftin pentru zona aceea. A fost interesantă experiența, e mult mai plăcut să stai într-o casă decât la hotel; te simți mai confortabil, de parcă ai fi acolo în vizită la prieteni.

Orașul m-a cucerit imediat. Atmosfera e una relaxată, oamenii păreau că nu se grăbesc, erau mulți care-și făceau timp dimineața pentru un croissant și o cafea la terasă. Mi-a plăcut mult franceza vorbită acolo, parcă mai melodioasă decât cea din nord, parcă așa cum îmi imaginam eu că sună această limbă înainte să ajung în Paris și să declar că de fapt mie nu-mi place franceza, după ce i-am auzit cum vorbesc. Am vorbit franceza tot timpul cu plăcere, oamenii au fost foarte de treabă și mă ajutau dacă nu știam vreun cuvânt, mă încurajau să nu schimb pe engleză. Mi s-au părut foarte prietenoși, am avut parte numai de interacțiuni plăcute.

Pe lângă atmosfera plăcută, mi-au plăcut arhitectura, bisericile, centrul vechi, bicicletele și oamenii șic. Venită din Olanda, unde moda este așa cum este, fost o delectare să admir franțuzoaicele îmbrăcate frumos chiar și când mergeau pe bicicletă. Nici bărbații francezi nu se lasă mai prejos, și ei sunt bine îmbrăcați și aranjați, fără a fi însă plini de parfum și de gel ca italienii. A, și parcă toată lumea fuma. Nu în baruri și restaurante, dar pe străzi parcă fiecare avea o țigară în mână. Probabil face parte din accesoriile șic, cine știe!

Se merge foarte mult cu bicicleta, deși infrastructura nu e bine pusă la punct, ca în Olanda. Bicicliștii merg peste tot: pe stradă, pe trotuar, pe liniile de tramvai. Cu toate astea, păreau că se descurcă de minune. Mă gândeam să încerc și eu, mai ales că într-o zi deja am învățat orașul și drumurile, iar gazda mea mi-a pus la dispoziție bicicleta ei. În cele din urmă am ales să merg pe jos, pentru că oricum mă opream tot timpul ca să fac poze. Foarte plăcut a fost și faptul că nu e un oraș plin de turiști, așa cum sunt orașele mari, și am putut să mă bucur mai mult de orice loc vizitat, nu mă călca în picioare hoarda turiștilor disperați după poze (erau toți în Saint Emillion, după cum aveam să aflu sâmbătă). Singurele locuri aglomerate erau străzile din zona de shopping.

Cel mai mult mi-a plăcut Place de la Bourse, unde se află și Miroir d’Eau (Olglinda de apă) – o fântână arteziană care creează o oglindă din 2-3 cm apă, pe care se poate merge. Din când în când, fântâna aruncă vapori de apă, formând o ceață densă în care toată lumea aleargă fericită. Este chiar pe malul râului Garonne, parte integrantă a unei promenade foarte populare; oamenii vin acolo ca să se relaxeze, pentru un mini-picnic sau/și plimbări romantice, alții aleargă sau se antrenează pentru parkour.

Am mâncat multe croissante, pain au chocolat, macarons, sorbet la care mă gândesc și acum salivând. Mai mult dulciuri, pentru că mâncarea vegetariană nu e foarte variată, mai ales pentru vegetarienii cu intoleranță la lactoză. Am mâncat și galete și clătite, dar nu m-au dat pe spate (tot timpul le compar cu cele de la Crêperie Brocéliande din Paris, unde se găsesc cele mai bune galletes din lume, după părerea mea).

N-am avut timp să vizitez tot în doar câteva zile, dar am văzut ce era mai important, zic eu. Am făcut și un drum până in Saint Emilion, un sat din apropiere, cu podgorii și case pitorești. M-aș întoarce oricând cu plăcere în Bordeaux, și probabil că o să mă și întorc, pentru că vreau să văd și zona de la ocean, bazinul Arcachon și Duna lui Pilat. Hai să vă arăt niște poze, și revin într-un alt articol cu punctele de interes din Bordeaux.