Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 22 mai, 2016 in General, Jurnal | 6 comments

Sfârșit de mai și niciun plan de vacanță

Azi plouă. O zi cu ploaie de care mă bucur, pentru că nu trebuie să ies din casă. Aveam chef să stau așa, liniștită, să-mi văd de treburi în timp ce ascult ploaia pe geam și pe șosea. Săptămâna trecută am avut o prietenă în vizită și am tot făcut pe turistul, dar acum mă resimt și trebuie să îmi odihnesc picioarele. De când cu vacanța de Paște, n-am mai apucat să intru în ritm la serviciu. Mă simt într-o continuă vacanță. Ceea ce este minunat!

Vine vara, și o să fie o vară frumoasă. Pentru vara asta nu am niciun plan de vacanță. O s-o petrec în Olanda, acasă. Mă simt atât de relaxată că nu am planuri! Este eliberator. Doar vreo doi oameni din cei cărora le-am spus asta m-au înțeles, restul se minunează și se gândesc la motivele ascunse care stau la baza hotărârii. Unii chiar s-au scandalizat: cum să nu te duci în vacanță?! De ce? Ei, uite-așa, pentru că pot.

Vacanța asta este obligatorie, cumva, în ochii multora. Atâta timp cât ai bani ca să o faci, trebuie să o faci. Nu ai voie să stai acasă și să te bucuri de grădina proprie. Să nu mă înțelegeți greșit: îmi place mult de tot să călătoresc și să văd locuri noi. Dar m-am săturat să o fac în același ritm impus: iarna te duci la ski, vara la mare. Nici nu trece bine revelionul și te apuci de planuri de vacanță. Faci rezervările și cumperi biletele din februarie, ca să prinzi prețuri bune dar și ca să prinzi perioada pe care o vrei, înainte să se apuce colegii de muncă să își planifice vacanțele pe tot anul până la Crăciun. Petreci luni de zile visând la cele maxim două săptămâni de fericire, și alte câteva luni visând la ce frumos a fost. În rest, viața cea reală trece pe lângă tine și tu nu aștepți decât următoarea vacanță. Cam așa stau lucrurile pentru mulți. Unii, mai norocoși, se plimbă mai des. Evadează mai des din viața lor. Alții, care n-au posibilitatea să meargă în vacanțe, îi invidiază p-ăștia care apucă să viziteze cel puțin o țară străină pe an. Nimeni nu pare mulțumit.

papadie

Anul acesta am hotărât că va fi altfel. Vreau să mă bucur pe îndelete de viața mea de zi cu zi, nu să visez cum să evadez din ea. Vreau să mă bucur de Amsterdam și de Olanda nu doar în weekend. Vreau să scap de stresul aeroportului și al zilelor pierdute pe drum, de nervii pe care mi-i fac la controlul de securitate și la cozi. Sau măcar să reduc dine ele, pentru că zboruri tot vor mai fi. Când și dacă o să mi se facă chef să merg undeva, o să cumpăr biletul și gata. Poate mă duc undeva unde se poate ajunge cu trenul, mult mai drăguț și elegant. Până atunci, mă bucur nespus de lipsa planurilor și mă simt de parcă aș aștepta o vacanță de vară de trei luni, ca pe vremea când eram la școală!

M-am înscris la cursul de scris care se ține pe perioada verii, nu era în plan dar așa mi-a venit, mă distrez atât de bine cu asta că nu m-am putut abține. Din nou, cursurile de olandeză au fost amânate, pe perioadă nedeterminată. N-am chef de ele. O să încerc să vorbesc mai mult cu lumea în olandeză ca să îmi împac cât de cât conștiința. Deși nu cred că o să am timp pentru asemenea griji, o să fiu mult prea ocupată bucurându-mă de toate celelalte îndeletniciri plăcute, de prietenii care or să-mi vină în vizită, de viață, așa cum e ea.

6 Comments

  1. O să ai o vacanță frumoasă!
    Eu o să merg, totuși, la mare. Nu-mi place să stau la plajă, dar vreau soare, vreau soare și căldura lui!

    • Mersi! Vacanță plăcută și ție 🙂

  2. Eu sunt de acord cu tot ce ai scris. Totul este o alergatura si-o asteptare. Parca am obosit. Mi-a placut foarte tare faza aceasta: „În rest, viața cea reală trece pe lângă tine și tu nu aștepți decât următoarea vacanță”.
    Asa simt si eu in ultimii ani. 🙂 De aceea, acum 2 ani(era inceput de vara), ne-am luat cateva zile de concediu. Am hotarat sa fim turisti in orasul in care ne-am nascut si locuim, adica Bucuresti. Si am vizitat: Muzeul Satului (pe care nu-l mai vazusem din copilarie), Gradina Botanica, iar sotul meu si-a dorit foarte mult sa vada Expozitia de masini a unui fost tenismen, actual om de afaceri. Am mai facut plimbari prin centrul capitalei si cateva vizite unor prieteni pe care apucam sa-i vedem rar. Sunt liberi profesionisti si au program de lucru mai mult la sfarsit de saptamana cand noi numai atunci suntem liberi. Ne-am bucurat ca am luat acesta hotarare si ne-a placut foarte mult timpul petrecut in oras.
    Iti doresc sa ai o vacanta frumoasa, asa cum ti-o doresti! Si da, calatoria cu trenul in Olanda, mie mi-a placut foarte mult. Imi pare rau ca nu am apucat sa vizitam Rotterdamul. Un sfarsit de saptamana cu soare, Dana!

    • Si eu am ajuns sa vizitez Bucurestiul ca un turist abia dupa ce m-am mutat in Olanda, si e pacat. E frumos sa fii turist in orasul tau, oricare ar fi el.
      Multumesc, sper sa fie o vara frumoasa. Si vizitez eu Rotterdamul si pun poze 😉

  3. De ce nu incerci o altfel de vacanta ? Una in care sa faci toate lucrurile care iti plac si pentru care n-ai avut timp in restul anului 🙂 La mine functioneaza :))

    • Păi asta vreau să fac. O vacanță cu stat acasă și făcut astfel de lucruri 🙂

Dă-i un răspuns lui Dana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *