Prietenie, bibelou de porțelan (de Delft)

N-am fost niciodată „bună” la făcut prietene. Nu am fost genul de copil care făcea primul pas în nisipul de la terenul de joacă și întreba: „fetița, vrei să te joci cu mine?” (așa cum se făcea pe vremea noastră). Dacă nu aveam pe cineva cunoscut în preajmă, mă jucam singură. Dar asta mi s-a întâmplat rar. Pentru că, nu știu cum s-a făcut, dar am avut mereu prieteni de joacă. Cred că mă jucam frumos 😀

Toate prieteniile mele, cu o singură excepție, s-au legat pentru că cealaltă persoană a văzut ceva la mine și s-a hotărât să fim prieteni. Cam așa au început toate. Nu refuz încercările altor oameni de a crea o legătură, mi se pare nepoliticos (și din cauza asta am avut de furcă de mai multe ori cu oameni din aceia de care fuge toată lumea, de care mi-a fost greu să scap), dar consider că este o abordare bună în cazul meu, deoarece, tot ca o regulă, cei mai mulți dintre cei care au trecut cu brio procesul de selecție și îmi sunt prieteni buni și azi, nu prea mi-au plăcut la început. Așa am ajuns eu cea mai bună prietenă în facultate cu fata care în prima zi mi s-a părut cea mai încrezută și enervantă din grupă. Cred că asta dovedește că o dau în bară la prima impresie (uneori și la a doua, a treia). Important e că fac alegerile cele mai bune, la final. Nu am avut niciodată parte de dezamăgiri din partea prietenilor, așa cum mi se mai amintește din când în când că se întâmplă „cu toți prietenii” pentru că „oamenii se schimbă”. Da, ne-am schimbat cu toții de-a lungul anilor, dar, în cazul celor mai bune prietene, aș zice că ne-am schimbat în direcții compatibile.

De fapt, de ce m-am apucat eu să povestesc despre prietenele mele? Dincolo de faptul că mi-e tare dor de ele, am vrut să fac o introducere pentru a putea prezenta starea mea „civilă” în cazul prieteniilor amsterdamiene. Cum ar zice Facebookul, „it’s complicated”.

Pare foarte simplu la prima vedere să îți faci prieteni aici, mai ales printre expați, pentru că ei sunt, ca și tine, în căutare de alte rădăcini și alți oameni alături de care să petreacă noua viață. Te-ai putea gândi că printre toți oamenii ăștia noi pe care îi întâlnești este imposibil să nu fie unul care să fie compatibil cu tine. Și asta cam așa este. Am întâlnit oameni minunați alături de care am petrecut momente frumoase. Dar o prietenie, ca să poată fi numită prietenie, trebuie să treacă de proba timpului. După cum am spus mai sus, dau erori la citirea oamenilor din prima; cu atât mai dificil mi se pare atunci când întâlnesc oameni de alte naționalități, deși asta ar putea fi un avantaj. Pentru că atunci când întâlnesc un român am în minte o imagine destul de clară a locului în care a trăit, știu că a văzut aceleași desene animate la tv, a învățat aceleași lucruri la școală și am în cap toate preconcepțiile și prejudecățile legate de toate zonele țării. Am în minte o imagine pe care mă aștept s-o întrupeze omul respectiv. Țin cont și de toate excepțiile posibile, desigur. Dar măcar știu ceva despre omul ăla.

În schimb, când întâlnesc un om din altă țară, cel mai probabil este să am un gol alb pe foaia din minte, care așteaptă să fie umplut cu informații pe care le voi culege în timp. Ce mi-a rămas așa, întipărit, din ce am mai citit despre alții, de genul „latinii sunt mai calzi și mai deschiși, iar nordicii mai reci și neprietenoși” nu mi-a fost confirmat de niciun exemplu, dacă mă gândesc la oamenii pe care i-am întâlnit până acum.

De când sunt aici am înțeles de ce oamenii tind să caute conaționali când sunt plecați într-o țară străină. Nu m-am înscris pe forumurile românilor din Olanda, nu merg la distracțiile organizate între români, pentru că nu țin neapărat să recreez atmosfera din țara mea. Am însă destui români în cercul de prieteni și este atât de plăcut și relaxant să pot vorbi limba maternă și să pot face glume care nu ar putea fi înțelese de cineva de altă naționalitate!

Aștept cu nerăbdare și interes momentul în care voi putea spune că una din cele mai bune prietene din Olanda este o olandeză, sau o franțuzoaică, deși nu cred că momentul acela va veni prea ușor. Eu una, simt barierele lingvistice și culturale și abia acum încep să învăț să trec peste ele. Poate sunt eu mai dificilă, mai „nordică” de fel sau poate nu am cunoscut oamenii potriviți. Sau poate e nevoie doar să mai treacă puțin timp, prea vreau așa, o prietenie mare dintr-o dată. Este extraordinar de frumos și de interesant să descoperi oameni din toate colțurile lumii și sunt tare bucuroasă ca am ocazia asta, dar, uneori, în câte o după-amiază ploioasă, am un mare chef să pot sta alături de prietenele mele, cele pe care le cunosc de ani de zile, la o cafea, la aceeași masă și nu în fața laptopului, și să pălăvrăgim câte în lună și-n stele, iar dacă nu avem chef de vorbă, să stăm pur și simplu să ne uităm cum plouă și să nu ne simțim obligate să zicem ceva.