O pauză mai lungă

Am cam dispărut de pe blog în ultimele luni, știu. Am scris totuși câte un articol pe lună, în puținele zvâcniri de chef, deci n-am dispărut chiar de tot. Uite, cu ăsta se fac deja două articole pe martie. M-am tot întrebat în perioada asta, printre altele, dacă mai vreau să continui sau nu cu blogurile. Din fericire, nu mă presează nimeni și nimic să iau această decizie. Scriu de plăcere, iar dacă nu-mi mai face plăcere, nu mai scriu. Simplu. Și, ca un făcut, de câte ori am redeschis blogul ca să văd dacă am vreo mică inspirație, am dat peste comentarii care mai de care mai plăcute: ba sunt trasă la răspundere că nu împrospătez articole mai vechi despre costurile traiului în Olanda, ba îmi sare în cap câte o doamnă frustrată că îndrăznesc să expun niște păreri care nu-s ca ale ei și tot așa. Știu că dacă ai blog trebuie să ai pielea groasă și să ignori inevitabilele reacții de genul ăsta, dar acum zău că au picat foarte prost.

Am zis mereu că aș vrea să hibernez iarna și să mă trezesc în primăvară, să ies și eu din hrubă odată cu ghioceii. Am senzația că asta am și făcut iarna asta. Am încheiat cu un virus nasol, o gripă care m-a secătuit de orice energie. Încă nu mi-am revenit, când ies afară la o plimbare simt cum genunchii mi se înmoaie și nu mai vor să stea drepți. Probabil că așa te simți când ai vreo 80 de ani.  Trebuie să ne trăim viața, dragii mei, și să nu așteptăm până ajungem să ni se înmoaie genunchii zilnic și nu mai putem face nimic. 

Nu vă imaginați că în această hibernare a mea am stat cu adevărat în hrubă. Nu, am ieșit la teatru de câteva ori, la spectacole de dans care au fost minunate, la restaurant și la plimbări în afara orașului cu musafirii. Probabil senzația mea că am stat în hrubă vine de la faptul că nu m-am mai ocupat de bloguri și că am socializat cam jumătate din cât socializam de obicei. A fost o perioadă de multă introspecție, de tras concluzii mai mult sau mai puțin plăcute referitoare la viață, prieteni, decizii. Vorbesc ca și cum ar fi trecut această perioadă, dar nu e clar. A venit primăvara, da, dar nu și cheful meu de a relua vechile obiceiuri. Poate că a sosit vremea să nu mai repet aceleași greșeli la nesfârșit, după cum povesteam că îmi e obiceiul, în articolul din luna februarie. Măcar unele dintre ele. Vom vedea. Până una, alta, mă bucur de această pauză lungă, dorm mult ca să mă refac după gripă și aștept vacanța de Paște, când o să mă delectez cu cozonaci românești și cu puțin aer curat de București. Asta în caz că se întreabă cineva ce fac 🙂