Noutăți de primăvară
Hmm… n-am fost prea harnică în ce privește postările de pe blogul ăsta! Am avut prea mult de lucru la celălalt blog, care nu e chiar blog, e mai degrabă un site cu poze, dar așa îmi place mie să-i zic, pentru că sună mai personal: amsterdamian.com.
De când am scris ultima dată aici a trecut ceva timp și s-au schimbat ceva lucruri. Acum am și mai puțin timp la dispoziție, deoarece mi-am găsit un job full-time care este foarte solicitant. Sunt trei săptămâni de când am revenit la vechiul program de opt ore pe zi, ore dedicate altcuiva, și nu mie, pentru un salariu lunar. Mi-a fost foarte greu în prima săptămână să rezist închisă în clădire toată ziua: mă obișnuisem să fiu liberă să umblu prin oraș în căutare de lucruri frumoase de pozat (nu că ar fi prea greu de găsit material frumos de pozat pe aici!). Noroc că au ei grijă să nu mă lase să mă gândesc aiurea, am training toată ziua, așa că abia apuc să mă uit pe geam și să admir priveliștea.
Se pare că sunt un om norocos, dacă am găsit un job atât de repede, după doar trei luni de la mutarea în Amsterdam. Și este un job în domeniul în care am lucrat și până acum, “onorabil”, cum a zis cineva, făcând referire la faptul că nu m-am angajat pe un post care ar fi fost sub calificările mele (haha!).
După șase ani de lucru în aceeași companie, sunt în aceeași situație ca și când mi-aș fi găsit un nou iubit după ce am terminat o lungă relație cu suișuri și coborâșuri și multă monotonie. Nu mă pot abține să nu compar cele două joburi și să nu fac mereu referire la “fostul”. Am hotarât însă să aștept o lună măcar până dau verdictul, dacă îmi place sau nu “actualul”, așa că n-o să scriu mai mult despre el deocamdată.
În rest, în ce privește alte aspecte ale vieții mele, pot spune că adaptarea la noua țară e aproape desavărșită. În afară de faptul că nu am învățat încă decât câteva cuvinte în limba olandeză, mă simt aici ca acasă. Îmi place la nebunie în continuare, îmi place atmosfera asta mai relaxată, acum a venit și primăvara și am avut parte de vreme frumoasă, cred că și asta contribuie mult la sentimentul de bucurie pe care îl am când ies din casă. Lucrurile mărunte, întâmplările de zi cu zi, muncitorul pe lângă care trec dimineața și-mi urează “goedemorgen” fără nicio urmă de libidinoșenie, fata care trece cu bicicleta pe lângă mine când mănânc un sandviș pe o bancă, la soare, și îmi urează “bon appétit”, toate astea se adună și creează un sentiment de intimitate pe care, sincer, nu l-am mai simțit decât în sătucele în care toată lumea cunoaște pe toată lumea; și Amsterdam nu este, totuși, un sătuc din vârful munților.
Mă gândesc că viața mea s-a schimbat așa de mult în ultimele luni, însă am senzația că așa a fost dintotdeauna. E un sentiment tare ciudat.
Mă puteți găsi și pe 
Nici nu stiu pentru ce sa te admir mai intai: ca ti-ai gasit job asa de repede, in domeniu(te-am felicitat deja dar mai zic o data: BRAVO!), ca te organizezi sa ai timp sa scrii pe blog, ca mai ai un blog…
O sa intru cat pot de des sa te intalnesc, poate asa voi reusi sa te „vad” mai des decat cand erai in Bucuresti 🙂
Suna foarte bine ce povestesti tu; mai demolezi din mitul ca strainii sunt reci si neprietenosi fata de noi romanii care suntem asa un popor ospitalier incat un necunoscut din plina strada te poate invita la o partida de sex…
O sa profit ca a adormit „printesa” si iti voi scrie si e-mail-ul cu detalii din noua mea viata. M-am gandit si eu la blog dar nu cred ca sunt asa disciplinata si dupa 2 zile ma voi plictisi si o voi lasa balta (asta in cazul fericit in care m-as organiza atat de bine incat sa am timp sa scriu)
Te pup si te imbratisez (atentie la Romeo!)
Hehe…pentru partea cu organizarea nu mă felicita încă; eu zic să mai așteptăm vreo două luni, că doar ce am început serviciul 🙂 Dar ar fi tare frumos dacă ai reuși tu să faci un blog, chiar dacă ai scrie mai rar. Sunt convinsă că ar fi haios și de mare succes.
Pupici mulți! (Romeo rezistă!)
De ceva timp imi propun sa iti fac o vizita pe blog, dar prinsa in iuresul preocuparilor cotidiene, nu am reusit. Astazi s-a intamplat minunea… si ce mult ma bucur! Pentru ca parcurgand scrierile tale m-a cuprins o stare placuta de calm, de liniste, de relaxare, de evadare. E interesanta ideea ta, binevenita, tinand cont de faptul ca ne auzim rar la telefon. Si dincolo de toate asta scrii foarte frumos Dana! Te pup si asteptam noutati!
Mersic, Ani! Mă bucur că ai reușit să-ți faci timp să intri pe blog și te mai aștept.
eu, ca de obicei, prind mai tarziu de veste de toate lucrurile frumoase si interesante ce se petrec in jurul meu… am urmarit pozele tale, m-am prins din mers ca te-ai mutat si azi am recuperat totul in urma linkului cu blogul. meriti un mare BRAVO si pentru disciplina si pentru job si pentru poze si pentru episodul eroic de pe aeroportul fierbinte! ma bucur atat de mult ca esti bine si cand ai timp, te rog, trimite-mi si mie din curajul tau!!! ai grija de tine!! milioane de pupici!
Dragă Andre, azi, la ora 12 ora Olandei, ți-am trimis o porție de curaj. Sper că o să-l primești în câteva ore. Dar, din câte știu, nu prea ai nevoie (îmi amintesc un anumit episod în care tu ai fost foarte curajoasă, dar nu cred că pot să-l menționez în public!). Mulți pupici și de la mine!
Salut, mersi de asa blog