Neliniște

Cred că m-a apucat astenia de primăvară, cu puțină întârziere. De vreo săptămână sunt foarte obosită, orice lucru mic pe care-l am de făcut pare o adevărată corvoadă. Până și soarele de afară mă obosește, pentru că dacă e soare mă simt obligată să ies și să profit de el. Azi plouă, și mă simt mai liniștită. O să ies cu plăcere până la piață și-o să mă bucur de aerul cu miros de ploaie și de pomii înfloriți.

Am o tonă de lucruri care trebuie făcute, stau toate grămadă pe capul meu, ca un munte de cărămizi; unele depind de mine să își găsească rezolvarea, altele depind de alți oameni, iar pe unele habar n-am cine le poate rezolva. Și, pentru că-s prea multe, nu-mi vine să mai fac nimic, amân totul, stau doar și mă frământ cu gândul la ele.

De curând am aflat și că va trebui să mă mut când îmi expiră contractul de închiriere pentru apartamentul actual, și a fost o veste foarte proastă. Pentru că îmi plăcea mult aici și pentru că am oroare de ceea ce înseamnă proces de căutare a unei case în Amsterdam: prețuri super nesimțite, oameni super nesimțiti, escroci din belșug. Până acum deja am fost oripilată de multele anunțuri ale celor care încearcă să îți ia o traistă de bani pe câte o cămară transformată în „studio”; ba chiar am avut parte de un om foarte simpatic, care vroia să îi trimit banii pe 2 luni și adresa mea, ca să îmi poată trimite și el contractul și cheile 🙂 Asta fără să fi vizitat casa respectivă vreodată. Na, probabil că trebuie să trăiască și escrocii lumii din ceva!

Aveam în plan să îmi aranjez grădina de balcon, dar nu are niciun sens, dacă mă mut, așa că au rămas acolo doar niște cioturi ce au supraviețuit peste iarnă, au înverzit săracele dar nu-s prea breze, poate că ar trebui să le arunc. Una din cele mai neplăcute stări este aceea de incertitudine, de așteptare a ceva ce știi că se va întâmpla, dar nu știi în ce fel și ce va aduce. Poate ar trebui să am altă abordare și să privesc starea asta ca pe o oportunitate, un nou început bla bla bla. Nu sunt genul; eu vreau să am senzația că am lucrurile sub control, ca să pot dorm noaptea. Dar lucrurile nu sunt niciodată sub control, stiva de cărămizi de pe cap e mereu prezentă, oricât m-aș chinui eu să scap de ea, singura salvare este că, în general, încerc să o ignor. Trebuie să recitesc postările cu experimentul fericirii lucrurilor mărunte, poate îmi amintesc înțelepciunea adunată în luna aia.

Voi cum stați cu astenia pe primăvara asta?