Înverzirea de primăvară
Am ieșit azi la plimbare prin oraș, prin Jordaan și împrejurimi. Pe la 11 dimineața era puțină lume pe străzi, mă și minunam cum de este atât de liniște, pentru că de obicei străzile astea sunt foarte aglomerate sâmbăta. După 12 jumate s-a aglomerat însă, n-a ținut minunea mult. Constat cu bucurie că a început să înverzească orașul. Pomii au început să înfrunzească, dar sunt atât de mici frunzele că parcă nici nu e clar când te uiți pe canale dacă au înfrunzit pomii sau nu, vezi mai degrabă niște grăunțe verzi pe ici, pe colo, ca într-o pictură pointilistă. Florile de primăvară au apărut însă peste tot, în grădini, în ghivecele pe care le pun olandezii pe trotuare, și la piață. Nu vă imaginați ce bucurie mi-au adus toate aceste constatări! Ieșirea din iarnă e întotdeauna un moment de bucurie, chiar dacă iarna asta n-a mai fost așa grea ca alte ierni, ba chiar a fost o iarnă frumoasă.
Nu îmi vine a crede că n-am mai scris de două luni aici! Mother e pe post de reminder, îmi tot zicea la telefon că n-am mai scris nimic, dar aveam impresia că nu mai scrisesem doar de vreo două săptămâni. Poate odată cu zilele mai lungi o să mi se pară și mie că am timp mai mult și chef mai mare de scris. Ce-am făcut în astea două luni? Am văzut câteva seriale (Poldark a fost atât de frumos!), am făcut o plimbărică la Malaga, alta în România, ambele scurte și foarte însorite. Am făcut un curs de pictură (portret) care m-a învățat că până nu încerci să faci ceva nu știi de ce ești capabil. Am mai văzut niște spectacole de teatru, dans, am ieșit cu lumea și… a trecut timpul 🙂
Zilele trecute am simțit o nevoie urgentă să fac curățenia de primăvară, cred că au fost efectele echinocțiului. Am curățat și spălat tot, am rearanjat dulapurile, parcă eram apucată. Am ars și câteva bețișoare de salvie, ca o vrăjitoare ce se respectă, și acum casa miroase superb. Pisoiul Eric a avut grijă să pună păr peste tot după aia, și să-și lipească nasul umed de geamurile proaspăt spălate. În dulap n-a apucat să intre, deocamdată. Am pus violete și primule pe balcon, dar mai am un pic de trebăluit în grădină, până să fie gata. În casă am un buchet de zambile. Viața e frumoasă, cum s-ar spune. Voi ce ați mai făcut?
0 Comments
Trackbacks/Pingbacks