Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Posted by on 16 aug., 2011 in Jurnal | 0 comments

Cum ne relaxăm azi

La umbra salciei

Azi am avut o zi proastă. În primul rând pentru că nu am dormit bine: m-am trezit pe la șase dimineața și m-am chinuit să mai dorm până pe la opt. Foarte proastă idee. Așadar, m-am trezit cu fundul în sus și cu fața la cearșaf (da, da, amândouă condițiile au fost îndeplinite). Am pedalat supărată până la serviciu, reușind să îmi depășesc recordul de viteză. Bine că nu l-a depășit altcineva, aș zice!

La serviciu m-am enervat cumplit pentru că iar am înghețat de la aerul condiționat care nu se oprește niciodată între orele 9 – 18 și nici măcar nu variază ca intensitate. Iar m-am gândit toată ziua dacă ceilalți nu îngheață și  mai ales de ce nu îngheață. I-am urmărit cu mare atenție (pe furiș, desigur) ca să observ semne ale degerării: frecat mâini și suflat în ele, adăugat un extra pulover, chircire pe scaun, în fața biroului. Din fericire pentru sănătatea mea psihică (măcar aia să rămână intactă!), am observat manifestările la vreo câțiva colegi. Așa că acum mă gândesc serios cum pot să îi conving că nu e nevoie să sufere în tăcere, că e bine să își spună oful, poate se va rezolva vreodată ceva. Pe lângă toate aceste frământări a trebuit să mai și muncesc câte ceva, să mai am o ședință, că așa ne stă bine, nu?!

Când sunt atât de obosită cum am fost azi, cu greu mă liniștește ceva. Dar am un leac ce funcționează întotdeauna: mers la supermarket! De data asta nu a fost orice supermarket, ci minunatul și inegalabilul Biomarkt, unde găsesc tot felul de bunătățuri organice; au chiar și dulciuri și pâinici raw, și tot ce își poate dori un om pasionat de mâncare sănătoasă, vegetarian și nu numai (dar în special vegetarian). Am luat pâinici crude, pentru că mie îmi e lene să fac, am luat roșii multicolore, afine bio și niște mere demențiale și multe altele, și am pus pe lista virtuală pentru data viitoare o pungă mare de pudră de maca. Asta înseamnă că m-am relaxat bine. De fiecare dată când merg la câte un magazin de genul ăsta simt că răzbun toate momentele când eram în România și citeam pe net despre tot felul de bunătățuri și nu aveam acces la ele 🙂 Cred că momentan am un comportament asemănător cu cel al oamenilor proaspăt ieșiți din comunism, care, brusc, au avut acces la toate „bunătățile” gen cola, gumă de mestecat, sucuri și știți voi tot restul. După toată delectarea am pedalat relaxată până acasă, cu ditamai punga prinsă în mod foarte ciudat și mai ales chinuit, pe portbagaj. Brusc, am început să observ și să admir floricelele, pisicile care ieșiseră la plimbare și toate lucrurile frumoase pe care le vede un om care merge relaxat cu bicicleta.

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *