Cum e să fii vegetarian

De obicei evit acest subiect, chiar dacă îmi place foarte mult să discut despre mâncare, în general. Îl evit pentru că am obosit să răspund la aceleași întrebări care devin din ce în ce mai enervante și pur și simplu pentru că nu e știrea zilei că nu am eu carne în farfurie. Dar azi am chef să povestesc lumii despre cum este să fii vegetarian de aproape cinci ani, așa, ca de ediție aniversară 😛 Glumesc, desigur, nici măcar nu știam exact câți ani sunt, pentru că nu am notat nicăieri când am scos carnea din meniu, a trebuit să fac ceva săpături ca să aflu. Începând de azi o să știe toată lumea cum e viața unui ciudat din ăsta care „se hrănește numai cu frunze”, despre care nu se știe de unde își ia proteinele și cum de trăiește așa și pe desupra se mai și îngrașă. Pe lângă divulgarea tuturor acestor informații secrete, mai simt și nevoia de a mă minuna public de unele reacții întâlnite în ultima vreme (le-aș spune anti-vegetariene, dar cumva cred că asta nu le definește în totalitate).

Pentru cine se încurcă în multitudinea de termeni care definesc diversele diete, vegetarian este acea persoană a cărei alimentație se bazează pe produse vegetale, plus lactate și ouă. Asta sunt eu (aproximativ, dar nu vreau să intru în detalii). Iar în categoria carne intră și peștele, și fructele de mare, chiar și puiul – nu râdeți, am întâlnit persoane care mi-au spus că sunt vegetariene, dar puiul era trecut pe lista cu vegetale. Undeva, pe planeta asta, o fi și un pom în care cresc găini, cine știe.

Cum e să fii vegetarian? Prima mare schimbare este în claritatea mentală, resimțită încă de la început. Gândești mai clar, gândești mai mult, ai mai multe idei. Cine nu e vegetarian, dar a ținut vreodată un post religios, pentru mai mult de o săptămână, știe la ce mă refer. Eu una, nu am ținut post din motive religioase niciodată, dar pot să presupun că e și mai limpezitor, pentru că ești vegan pentru câteva luni, excluzând din dietă toate formele de produse animale. Vegană nu am fost pentru mai mult de o săptămână, dar am auzit că este tare bine și mă tot tentează să încerc pentru o perioadă mai îndelungată.

Altă chestie minunată, atunci când devii vegetarian, este că îți crește energia. Îți ies analizele bine, cu valorile acolo unde ar trebui să fie. Asta dacă ești un vegetarian care mănâncă sănătos, că dacă ești genul care se hrănește cu burgeri vegetarieni și cartofi prăjiți, plus cola, nu prea obții mult lăudatele rezultate.

Dieta ta ajunge să ți se pară absolut normală, pentru că nu mai faci niciun efort pentru a o susține. După atâția ani ai tone de rețete, multe inventate de tine, ai răspuns la toate întrebările pe care ți le puneai legat de asta; carnea a dispărut din lista cu ceea ce consideri tu alimente cu mult timp în urmă. Totul e atât de normal și simplu pentru tine încât nu înțelegi de ce nu e la fel și pentru ceilalți – adică, de ce ( de exemplu) de fiecare dată când se plănuiește o ieșire la restaurant ei sunt cei care își fac griji pentru tine că nu o să ai ce să mănânci acolo, iar tu nici nu te gândești la asta?

Privești animalele altfel decât le vedeai înainte: nu mai faci diferențierea între porc și cățel. Nu mai există animale de consum (realizezi și grotescul acestui termen, pe care nici nu-l băgai în seamă înainte) și animale de companie. Fermele industrializate din zilele noastre, unde animalele sunt crescute în condițiile mizere pe care le cunoaște aproape toată lumea, dar la care nu vrea să se gândească nimeni, îți apar ca niște lagăre de concentrare. Ceea ce și sunt, doar că suntem învățați să le privim altfel. Persoanele care se oripilează când aud că în unele țări câinii, caii, delfinii și pisicile sunt în meniu, dar au în propria farfurie niște coaste de miel, ți se par a fi ipocrite. Ai vrea să le întrebi de ce este OK să mănânci miel și nu câine? Dar știi foarte bine de ce gândesc așa, pentru că și în mintea ta a existat această diferențiere în trecut, și le lași în pace.

Un alt lucru care te lovește atunci când alegi acest stil de viață este imensa varietate a legumelor și fructelor existente pe planetă, multitudinea de rețete la care tu nu te-ai gândit vreodată. Recunoști planta din poza de mai jos nu doar la supermarket ci și pe stradă, în ghiveci:

După vreo doi ani de vegetarianism ajungi să te întrebi ce naiba mâncai tu înainte, pe lângă carne. Îți dai seama câte gusturi minunate ai pierdut în anii în care mâncai carne. Îți pare rău și ai vrea să recuperezi. Așa ajungi cu niște kilograme în plus și lumea din jur te întreabă cu ochii bulbucați din ce te îngrași, unii speculând chiar că mănânci cantități impresionante de brânză sau pâine, pentru că altfel nu ai avea cum. Îți regândești dieta și scapi de acele kilograme (o să fac o postare și despre asta, pentru că e foarte tare) și toată lumea începe să răsufle ușurată că „oh, da, bine, ești vegetariană, d-aia ești slabă, e normal” (urmat de „ai renunțat la brânză?„).

Te obișnuiești ca atunci când mergi în excursie în zone mai izolate să găsești la restaurant doar cașcaval pane și legume sote; ca la nunți să mănânci doar un pic de aperitiv și mămăliga de lângă sarmale, și declari prietenie veșnică celor care comandă meniu special pentru tine, la nunta lor, sau care pregătesc un meniu de Crăciun în întregime vegetarian, inclusiv pentru ei.

Ratezi invitații la cină din partea unora, pentru că sunt prea speriați în legătură cu ceea ce (nu) ar putea să îți ofere de mâncare sau terifiați de faptul că și ei ar trebui să mănânce doar vegetarian, că poate tu faci fițe dacă îi vezi hăpăind un copan. Din câte știu eu, majoritatea oamenilor nu mănâncă în fiecare zi carne; dar atunci când sunt puși în fața ideii unei cine vegetariene, li se șterge din minte orice rețetă fără carne pe care o știau. Mai sunt și unii (cum e maică-mea) care se simt prost să îți ofere doar ceea ce știu ei să gătească vegetarian – nu li se pare suficient, li se pare prea simplu, prea nepotrivit pentru musafiri. Sincer, nu faptul că nu mănânc carne ar trebui să îi sperie, ci cât de sclifosită sunt și câte alimente am pe lista de excluderi. Cu toate astea, când merg în vizite mănânc fără probleme orice vegetale preparați, dragilor (atâta timp cât nu conțin: ciuperci, brânză de capră, rucola). Și nici nu mă deranjează să mâncați voi carne, dacă simțiți neapărat nevoia, dar vă spun de pe acum că mă voi strâmba destul de rău dacă mâncați creveți 😛

În legătură cu nevoia mea de a mă minuna de reacțiile altora față de vegetarianism: în ultima vreme am întâlnit tot mai mulți oameni care au o atitudine violentă față de cei care nu mănâncă carne. On-line sau în viața de zi cu zi. Pornind de la glume puerile de genul „vegetarienii mănâncă iarba pe care s-a răhățit vaca pe care o mănânc eu! ha ha!” până la insulte cât mai deosebite. Întâlnesc astfel de oameni în special aici, în Olanda; probabil pentru că aici sunt și mai mulți vegetarieni iar „infrastructura” acestui stil de viață este mult mai dezvoltată în Amsterdam față de București. În România oamenii nu prea erau agitați în legătură cu faptul că eu nu mâncam carne. Erau curioși, se minunau, glumeau, poate nu erau de acord, poate mă bârfeau cu prietenii și mă credeau dusă cu pluta, dar nu mi s-a întâmplat vreodată să fiu jignită sau atacată vehement. Dar asta era acum doi ani, de atunci vegetarianismul a început să devină o „modă” și o fiță la noi în țară și atitudinile s-au mai schimbat și acolo.

Felul în care reacționează oamenii ăștia, atacul lor, mă șochează și mi se pare mai degrabă un fel de apărare (strategia „sari tu primul la gât ca să nu apuce celălalt”). Probabil că unii au întâlnit la viața lor persoane care le-au ținut predici despre cât de nasoli sunt ei pentru că sunt carnivori. Alții pur și simplu îmi par că se simt vinovați de faptul că niște animale trebuie să moară pentru ca ei să mănânce, dar nici nu se pot abține, și atunci atacă violent vegetarienii. Nu știu care sunt motivele oamenilor ăstora, eu le pot ghici doar, dar consider că e grav dacă ajungem să ne urâm între noi și pentru alegerile alimentare pe care le facem. Cred că în curând o să apară și frica de vegetarieni pe lista fobiilor, dacă nu se află deja pe acolo. Nu-i nimic, un loc de muncă în plus pentru terapeuți!

Asta e, în linii mari, ceea ce vroiam să vă povestesc azi; sper că persoanele care citesc știu să recunoască sarcasmul și că nimeni nu se va simți acuzat sau amenințat în vreun fel. Vă asigur că nici un carnivor nu a fost rănit pe parcursul filmărilor!