Ceaiurile mele preferate

 -Vrei un ceai?

-Nu, mulțumesc.

Acesta este răspunsul meu de câte ori mi se oferă ceai. Doar în cazul în care întrebarea vine din partea unei persoane apropiate, e posibil să îmi permit să întreb dacă are cumva ceaiuri de plante, și, dacă da, ce plante. Într-un final s-ar putea să și accept oferta, dacă e ceea ce trebuie. De cele mai multe ori mă limitez însă la un refuz simplu, pentru că nu se întâmplă prea des ca oamenii să aibă prin cămară ceaiurile de pe lista acceptată de mine.

Nu pot să beau ceai provenit din planta ceai –verde, alb, negru, oricum o fi – nici dacă mă plătești. Papilele mele gustative se revoltă cât pot ele, ca și cum ar fi primit niște otravă. Ceaiul verde este de departe cel mai neplăcut pentru mine. Am încercat să îl beau (pentru proprietățile lui miraculoase) în tot felul de combinații: cu lămâie, cu miere, bergamotă și alte minuni, dar nu am putut, îmi vine să vărs de la el. Și cum majoritatea ceaiurilor din comerț, chiar dacă sunt vândute ca fiind de diverse plante, conțin și frunze ceai, evit să mai accept când mi se oferă. Nu de alta, dar pe urmă stau cu o cană de ceai de așa-zisă „mentă” în față și mă foiesc și mă gândesc cum să îi zic omului că nu-l pot înghiți.

La mine acasă, spre surpriza tuturor, beau ceaiuri (din plante medicinale), dar sunt foarte selectivă, atât în ceea ce privește gustul, cât și prepararea. Prefer să prepar infuzia din planta proaspătă sau uscată – dar nemăcinată. Dacă e în pliculețe și e de bună calitate, mai treacă-meargă. Altfel, urăsc să simt praful ăla de plantă măcinată în cana mea cu apă fiartă. Mai există varianta ceaiurilor speciale, a amestecurilor care mai de care, de obicei scumpe și cu nume pretențioase.

Dar, dacă te uiți la ingrediente, cam toate conțin coloranți sau arome adăugate. Nu știu de ce, dar toate ceaiurile alea, indiferent de ingredient, sfârșesc prin a avea gust acrișor de hibiscus. Ca să nu mai zic și că frunzele de ceai își găsesc locul și pe acolo, stricând (după părerea mea) și cel mai bun melanj. Sunt nebună? Sunt. Cu toate astea, beau ceai. Chiar dacă nu m-ați văzut poate niciodată. De obicei acasă, preparat de mine, respectând toate regulile și cerințele 😀

În copilăria mea, ceaiul era doar de plante medicinale: mentă din grădină, mușețel cules cu mâna mea în zilele însorite, flori de tei de la nea Tudorică, măceșe de pe câmp, gălbenele. Teiul a fost mereu preferatul meu, și de câte ori îi simt aroma sunt transportată în timp, într-o seară de iarnă la gura sobei, cu o felie de pâine cu gem în mână și familia pe lângă mine. O lungă perioadă de timp n-am mai băut niciun fel de ceai/infuzii, pentru că nu găseam ceea ce îmi plăcea. De când am descoperit că pot să cumpăr plantele uscate, întregi, și să le amestec după pofta inimii, am redescoperit plăcerea de a bea apa fiartă cu arome. 

Uneori mai culeg plante și le usuc (destul de rar, din păcate). Îmi mai aduc și plante din România, culese și uscate de mama mea. Dar, în majoritatea cazurilor, îmi cumpăr plantele de la magazinele naturiste, bio, etc. În Amsterdam se găsesc la Ekoplaza și la Dille & Kamille, uneori și la Holland Barrett. 

Acum să trecem la lista cu ceaiurile preferate. De departe, preferatul meu este ceaiul de ghimbir. Ghimbir proaspăt, tăiat feliuțe și infuzat. Am învățat să îl beau aici, în Olanda, la fel cum am învățat și să înfig menta proaspată cu tot cu tulpină în cana de ceai. O bunătate! Plantele mele preferate pentru ceai sunt: măceșe, trandafir, tei, flori de soc, semințe de fenicul, mușețel, mentă, albăstrele (astea mai mult pentru aspect), anason stelat. 

Combinațiile preferate:

• Ghimbir și trandafir
• Măceșe, tei, semințe de fenicul
• Trandafir și albăstrele
• Flori de soc și trandafir
• Mușetel și lămâie.

Uneori mai amestec cantități mici din plante al căror gust nu-mi place, cum ar fi urzica, cu preferatele mele; în acest fel beneficiez de proprietățile lor fără a mă oripila de gust. În ultima vreme mi-am propus să încerc diverse combinații, ca să îmi extind gama. De exemplu, vreau să încerc să adaug ulei esențial de bergamotă (oare cum de nu m-am gândit la asta până acum?). Sper să vă inspire combinațiile mele de ceaiuri de vraci. Sau poate or să vă scârbească, cum mi se întâmplă mie cu ceaiul verde. Ca fapt amuzant, la un moment dat în viața mea, un flăcău de care îmi plăcea mi-a cerut să-i duc niște ceai, că era răcit. I-am dus, foarte mândră de mine, niște mușețel. Și omul s-a uitat uimit la el și a zis că e răcit, vrea ceai de băut, nu de spălat rănile. Mda, nu toți am crescut cu ceaiuri de plante medicinale. Dar dacă veniți vreodată la mine acasă, asta o să primiți. Cu miere bună, de salcâm sau de măceșe. Pun pariu că or să vi se pară minunate. 

P.S. Acesta nu este un articol sponsorizat, dar niște oameni drăguți care vând ceai organic au vrut să ofere un discount cititorilor mei din România. Comandați de la Far Too Good folosind codul promoțional danarozmarin și veți primi o reducere de 25%. Au și un ceai rooibos, pentru cei care, ca mine, nu beau ceai din frunzele plantei de ceai 🙂