Atmosferă de toamnă și câteva progrese cu olandeza

Dacă nu pun la socoteală furtuna care a smuls un sfert din copacii din oraș și mini-tornadele care au venit la câteva zile după (din fericire, nu și în Amsterdam), pot spune că avem parte de o toamnă destul de frumoasă anul ăsta. Mai bagă o ploaie, mai iese puțin soare, noroc cu aplicațiile de pe telefon care ne anunță când să ieșim din casă ca să fentăm ploaia! E o vreme bună de stat în cafenele la o appeltaart (plăcintă cu mere) și o ciocolată caldă și urmărit ploaia prin geam. Asta, dacă ai timp.

Din păcate, n-am prea apucat să stau să număr picăturile de ploaie de pe geam și nici n-am apucat să fac prea multe poze, așa cum aș fi avut chef, pentru că aproape tot timpul liber mi-a fost ocupat de cursurile de olandeză (aici incluzând și ieșirile la bere cu „colegii de suferință”). Acum am terminat primul curs și, deși îmi propusesem să termin două niveluri până la sfârșitul anului, am luat hotărârea să fac pauză și să o iau de la capăt în ianuarie. Asta pentru că este foarte solicitant și simt că am nevoie de ceva timp ca să mi se sedimenteze în cap toate cunoștințele noi.

Plus că vreau să mă mai bucur și eu de toamnă, să-mi mai văd prietenii, să mai fac o poză, să mai scriu pe blog… A fost o experiență foarte plăcută, sunt super încântată de școală și am făcut progrese remarcabile într-un timp atât de scurt. Nu vă imaginați că sunt fluentă și nici să nu mă sunați și să începeți să vorbiți în neerlandeză (=olandeză) – când spun progrese, gândiți-vă că sunt tot la categoria începători, doar că acum știu să vorbesc și la trecut, ca bonus (nivel A2). Mai e un drum lung în fața mea, dar mă gândesc cu plăcere la el, ceea ce e bine. Odată cu progresele în ceea ce privește limba am început să înțeleg cât de cât ce vorbesc oamenii pe stradă și, pot spune, o nouă lume mi se deschide în fața ochilor 🙂 Probabil că la un moment dat o să îmi doresc să pot merge din nou pe străzi fără să înțeleg ce se vorbește în jurul meu (pentru că e mai relaxant așa), dar, până atunci, mă bucur de fiecare cuvânt prins din zbor.

Merg în continuare cu bicicleta, deși s-a răcit bine și m-a prins și ploaia de câteva ori de am ajuns acasă murată ca o gogonea (asta merit dacă umblu fără pelerină de ploaie în geantă!). Cred că este un nou record personal faptul că pedalez și la jumătatea lui noiembrie, sunt curioasă până unde în toamnă (sau iarnă) ajung. În fiecare an avansez puțin mai mult în sezonul rece momentul în care pun bicicleta la hibernare, în garaj. Sper ca în cele din urmă să ajung să circul cu ea și iarna, să nu mai aibă nevoie de hibernare. Atunci pot considera că adaptarea s-a încheiat cu succes. Și tot atunci o să îmi gătesc și eu bicla în funcție de anotimp, ca tanti asta:

Voi ați apucat să mâncați appeltaart pe toamna asta? Ați învățat ceva? Ați făcut poze frumoase? Hai, că mai e puțin și se termină, și imediat vine anul nou cu rezoluțiile de rigoare, și nu vreți să lungiți lista de anul viitor cu lucrurile nefăcute în 2013!