Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Posted by on 31 oct., 2012 in General, Rețete vegetariene | 0 comments

Supă de dovleac

Tare mult îmi place supa de dovleac! Fiind un sezon de succes pentru domnii dovleci, și toate piețele fiind pline de ei, am profitat cât am putut anul ăsta. Am încercat de câteva ori să fac supă, dar nu am fost mulțumită niciodată de ce a ieșit. Nu era așa cum trebuie. La ultima încercare, însă, am făcut o supă atât de bună, de se uitau cu jind la ea până și dovlecii scobiți pentru Halloween (apropos, ne-am distrat bine de tot cu dovlecii ăia, mi-am retrăit distracția din copilărie, transformatul pepenilor în felinare; numai că nu am putut să mănânc și miezul, cred că erau furajeri). Pentru că am nimerit-o așa de bună, m-am gândit să scriu rețeta, ca să se dedulcească și alții și să știu data viitoare ce am de făcut. Este foarte ușor de preparat, așa cum trebuie să fie o rețetă bună.

Ingredientele sunt:

– 800-900 g dovleac plăcintar (butternut squash); arată cam așa:

Butternut squash

– 1 ceapă mică

– jumătate de ardei mic verde (aprox.50 g)

– aproximativ 50g păstârnac

– 4 cartofi mici

– 1 linguriță rasă de turmenic (este extraordinar, dă un gust deosebit și este și foarte sănătos) – atenție, poate colora vasele, să nu vă speriați, iese la spălat

– 1 jumătate de linguriță pulbere paprika dulce

– 1 jumătate de linguriță curry dulce

– sare, câteva frunze de salvie și puțin mărar

– 2 linguri ulei de masline

– semințe de dovleac (crude sau prăjite)

Preparare: am tăiat legumele cubulețe și le-am fiert în apă cu puțină sare. Le-am scurs, dar am păstrat apa. Le-am pasat în robot și le-am pus înapoi în oală, peste apa în care au fiert. Când faceți această operațiune, trebuie să fiți atenți să nu fie prea multă apă, ca să nu iasă foarte zemoasă. Cel mai bine este să scurgeți o parte din apă în alt vas și să adăugați pe urmă cât este nevoie. Am adăugat condimentele și am mai dat-o o dată în fiert (ca să se amestece mai bine aromele). Semințele se pun deasupra, după care se atacă. Niște crutoane ar completa ansamblul foarte bine. Poftă bună!

Aici se poate vedea cum dovleacul Halloween cere și el o supă:

Supa de dovleac

Iar aceștia sunt dovlecii transformați în felinare (nu calești):

Halloween

0 Comments

Trackbacks/Pingbacks

  1. Toamnă și melancolie la pachet | Dana rozMarin - […] vremea gutuilor și a mustului (deși pe aici cu greu se găsesc astea două), a supei de dovleac și…
  2. Ploaie mocănească | Dana rozMarin - […] încă nu se lasă. Ieri a plouat. Nu foarte rău, dar suficient cât să mă facă să poftesc la…
  3. Cum e toamna în Amsterdam | Dana rozMarin - […] sezonul supei de dovleac, a cinelor la lumina lumânării, a plăcintelor cu mere și […]
  4. Nu sunt pregătită să se termine vara | Dana rozMarin - […] place că e răcoare dimineața când deschid geamul, și sunt încântată că a venit sezonul supei de dovleac și…
  5. Tratament pentru zilele gri | Dana rozMarin - […] lucru cu toamna. Instinctul de hibernare s-a trezit, visez la seri la lumina lumânărilor, supă de dovleac și vin…

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *