Semnez condica de vară

S-au făcut patru luni de la ultimul meu articol pe acest blog. Cum or fi trecut, nu știu. Știu doar că am fost foarte ocupată și că blogul, deși a fost pe lista mea cea lungă cu chestii pe care vreau să le fac, nu a mai ajuns la rând. Au fost câteva momente în care am vrut să ma așez să scriu, dar m-am gândit că va fi iarăși doar un articol de updates, urmat de o lungă tăcere, și am hotărât că nu public nimic până nu simt că pot să fiu consistentă (măcar pentru o perioadă). Nici nu știu cine mai ajunge pe aici să citească. Mulți dintre cititori s-au mutat pe Amsterdamian. Dar motivul principal din spatele acestui blog este unul egoist: să am un loc unde să pot scrie în limba română, despre chestii personale. Poate că scrierile mele vor ajuta și pe alții, dar nu ăsta e motivul principal pentru care vreau să scriu aici. Scrisul pe acest blog, în limba maternă, e terapie pentru mine, plecată de 12 ani din țară. Este locul unde regăsesc cel mai bine varianta mea românească, unde o pot exprima cel mai ușor.

Uneori simt că această variantă a mea s-a îndepărtat foarte mult, și că nici nu mai are sens să încerc să o păstrez. Dar, ocazional, îmi revine cheful. Și, recent, implicată fiind în foarte multe proiecte creative, am început să simt că nu mai am niciun loc unde să mă pot exprima neplanificat, unde să nu aleg cu grijă toate cuvintele și subiectele. Am nevoie de un loc unde să spun orice prostii îmi trec prin cap, și am decis că acel loc este aici. Și jurnalul fizic, în care scriu tot mai des, dar îmi place să fac prostiile mele publice și să le dezbat cu alții, uneori. Că îmi trece cheful, după ce primesc comentarii de la oameni foarte deștepți, asta e altă treabă. Dar nu am parte de ele mereu, așa că mai uit.

În ultimele luni m-am strofocat cu munca pe cont propriu, cu întâlniri și evenimente. Am realizat cât de greu este să te menții întreg la cap când ești antreprenor, cât de greu e pentru cei din jur să te înțeleagă, și cât de important este să poți să te menții pe poziții. Deocamdată, coafura rezistă (oare mai știe cineva gluma asta sau e mult prea depășită? Pentru generația mai tânără sigur e necunoscută).

Tot sper să mă bucur și de vară, dar până acum nu prea mi-a ieșit. Nu am avut timp, și nici energie. În plus, mă chinuie foarte tare căldura, rețin apă, mi-e greață. Cum să mergi la plajă în condițiile astea? M-am bucurat însă de răcoarea parcurilor și a pădurii, de o ieșire la înghețată seara, când se mai răcorește. Alkmaar e ca o stațiune de vară acum, cu turiști care vin pentru piața de brânză dar și pentru împrejurimi, pentru mers la mare. Aproape de fiecare dată când ies din casă dau nas în nas cu cineva făcând poze străzii (e frumoasă, n-am ce zice). Uneori mai ies să beau cafeaua pe banca din fața casei, lângă canal, deci probabil că apar în multe poze de-ale oamenilor care au trecut pe aici.

Am mai încetinit ritmul muncii, măcar atât pot să fac pe perioada verii. Poate o să reușesc și să mă bucur mai mult de ea. Reciteam un articol din decembrie anul trecut, și am realizat cât de mult eram prezentă în tot ceea ce făceam, cum trăiam zilele în mod conștient, nu pe pilot automat. Luna trecută am atins opusul acelei stări, la cote înalte, așa că acum încerc să mă domolesc. Dacă am noroc, o să țin aici un jurnal. Dacă nu mai auziți de mine, știți de ce 🙂