Prima zăpadă în Alkmaar
Prima zăpadă mai sănătoasă după trei ani și prima zăpadă de care mă bucur în Alkmaar! Tocmai când nu mai aveam speranțe să vină și aici un pic de iarnă, o furtună de zăpadă a lovit Olanda pentru câteva zile. După ploi nesfârșite și deprimante, ni s-a schimbat norocul și avem și noi străzile acoperite cu alb. Un moment de bucurie care luminează perioada asta de izolare, de stres și plictiseală. Mi-a plăcut să văd oamenii zâmbind fericiți, cu mic, cu mare, jucându-se cu bulgări și sănii.
Unii au scos și schiurile la plimbare, deși de abia era acoperită strada. Era o atmosferă de sărbătoare în oraș azi, barurile care vând cafea aveau muzica dată tare, nimănui nu-i păsa de vântul care te lua pe sus. Ar trebui să mai țină și mâine această bucurie, sper să mai crească și stratul de zăpadă până atunci.
0 Comments
Trackbacks/Pingbacks