O listă cu seriale, să vă scoată din iarnă
Finalul anului trecut m-a găsit într-o mare stare de plictiseală. La fel și începutul celui nou. După cum poate ați observat, n-am mai scris nimic toată luna. A fost o perioadă de pauză, de evaluare și re-evaluare, de lipsă de chef și de motivație. N-am mai făcut mare lucru de vreo lună încoace, în afară de vizionat seriale și câteva filme. Am fost obosită, am vrut să fiu și eu ca omul normal care vine acasă de la muncă și se uită la un film, în loc sa scrie sau să editeze poze. Am lăsat baltă toate planurile pe care mi le făcusem, și a fost bine. Acum văd că parcă mi-ar fi revenit cheful de scris, să vedem dacă și rămâne. Și, pentru că toată lumea îmi cere recomandări de seriale iar o prietenă mi-a sugerat să fac un articol cu asta, m-am apucat de treabă.
Așadar, să începem lista cu ce am văzut în decursul acestei pauze – și bune, și rele. Ordinea e aleatoare, așa cum îmi vin în minte (și nu vă imaginați că am văzut toate sezoanele acum…). Iar dacă recenziile vi se par cele mai proaste pe care le-ați citit vreodată, e pentru că n-am nici în clin, nici în mânecă, cu recenzia de film. Asta nu mă oprește însă să o fac. A, și nu știu cum au fost traduse în română titlurile și mi-a fost lene să caut, așa că le-am lăsat în engleză.
- Star Trek Discovery și Star Trek Beyond. Mi-au plăcut amândouă, sunt bine făcute și interesante. Cred că ST Beyond mi-a plăcut mai mult decât Discovery, care e un pic cam enervant la unele faze. Plus că nu înțeleg și pace de ce trebuie să-i pună pe klingonieni să vorbească limba lor, și nu engleza, ca tot restul speciilor? Sună de parcă ar fi o olandeză foarte, foarte scremută.
- The Expanse – dacă sunteți fani SF, trebuie să îl vedeți. Și dacă nu sunteți, pentru că este mai mult decât un film despre nave spațiale și mai mult despre o posibilă societate a viitorului, are personaje foarte interesante și multe momente în care te ține cu sufletul la gură. Este printre preferatele mele. L-am văzut anul trecut și revăzut un pic acum.
- The Handmaid’s Tale. Nu mă atrăgea prea mult din discuțiile auzite, a fost unul dintre acele seriale la care am vrut să mă uit doar ca să știu despre ce vorbește toată lumea. Mi se spusese că e dur, dar m-am gândit că după ce am văzut Game of Thrones, pot să văd orice. Însă acest serial e dur în alt fel, nu neapărat din cauza scenelor cu violență fizică, cât din cauza terorii psihice. Un film care mi-a făcut pielea de găină (în sensul rău al acestei reacții), care te face să te gândești că oricând putem ajunge la așa ceva, că totul se poate ruina într-un moment și putem pierde libertatea atât de prețioasă. Deși povestea este una imaginată și societatea ipotetică, îți amintește de toate actele oribile care se petrec chiar în acest moment în lumea cât se poate de reală. Acum citesc și cartea. Deci da, mi-a plăcut.
- Stranger Things. Am văzut sezonul doi acum, un serial bunicel dar pentru mine e genul care parcă tot promite ceva mai bun și acel ceva nu vine niciodată. De parcă cel care a scris scenariul are ceva în minte dar nu știe clar ce.
- Jane the Virgin – un serial de comedie, un fel de parodie la adresa telenovelelor, care te prinde cu povestea complicată și cu personajele amuzante. E acum la sezonul 4 deja, sper că ultimul, vreau să văd happy end-ul odată.
- Mindhunter. Un serial despre doi agenți FBI care încearcă să înțeleagă cum funcționează mințile criminalilor. Din descriere nu pare cine știe ce, dar e foarte bun. Abia aștept sezonul următor.
- Black Mirror. Unul dintre preferatele mele; am văzut acum sezoanele 3 și 4. Cred că până la sezonul 4 au epuizat toate ideile geniale, nu mi s-a mai părut la fel de interesant.
- Outlander. Un fel de telenovelă (ok, poate exagerez un pic) cu scoțieni, cu o femeie care se întoarce în timp, în Scoția anului 1743 și rămâne blocată acolo. Mi-a plăcut mult de tot, mai ales primele două sezoane. M-au fascinat peisajele și costumele, m-am îndrăgostit și eu, ca toate femeile care au vizionat filmul, de baiatul cu păr roșu și îmbrăcat în fustă (kilt), am suferit alături de scoțieni înfrângerea în bătălia de la Culloden. Este probabil un serial mai mult pentru femei și îl recomad călduros dacă aveți chef de o frumoasă poveste de dragoste, de ceva care să vă facă să visați și/sau să plângeți.
- The End of the F***ing World – părea promițător, dar a fost doar deprimant. Sper că nu fac și sezonul doi.
- Dirk Gently’s Holistic Detective Agency. O comedie bazată pe o nuvelă de Douglas Adams. Foarte bun pentru relaxare și un pic de râs.
Și, ca bonus, două seriale pe care nu le-am văzut acum, dar care mi-au plăcut mult: Sense8 și Westworld. Ambele mi-au făcut pielea găină în sensul foarte bun al acestei expresii. Și unul foarte amuzant: Grace and Frankie. Și mă opresc înainte să mă întorc prea mult în trecut. Sper că o să vă fie de folos lista mea, spor la stat pe canapea ronțăind nachos!
Multumesc!