Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Posted by on 13 feb., 2017 in General, Jurnal | 2 comments

Vine primăvara

Nu știu cum să vă spun, dar este deja jumatea lui februarie! Când, cum, și mai ales de ce a trecut timpul așa de repede?! Parcă ieri era revelionul… Așa că în curând o să vină primăvara. Chiar dacă în Amsterdam abia acum a avut loc prima zăpadă mai serioasă a anului, în parc au înflorit deja narcisele și pomii au muguri. Cât ai zice lalea, se înverzește totul și gata, trecem la alt anotimp. Pregătiți-vă de mărțișoare!

În poza de mai jos puteți vedea ce-a rămas din zăpada „serioasă” căzută acum trei zile, și picioarele mele fericite că merg prin zăpadă scârțâitoare.

Zăpadă și narcise

Eu tocmai m-am întors  dintr-o minivacanță în Portugalia, la Porto. Acolo erau magnoliile înflorite și, chiar dacă a cam plouat și m-a bătut vântul, tot mi s-a părut cald și primăvară, pentru că-n momentele bune ale zilei erau 15 grade! O să vă povestesc despre Porto pe îndelete, un pic mai încolo, că am mult de povestit: m-am îndrăgostit de acest oraș. Eram eu îndrăgostită de Portugalia de acum doi ani, de când am fost la Lisabona, dar acum sunt și mai și.

Momentan doar vroiam să îmi exprim mirobolanta constatare referitor la trecerea timpului. Ce v-ați fi făcut fără ea?! Mi-ar fi plăcut să mă întorc din cele câteva zile de vacanță și să găsesc unele lucruri rezolvate – cum ar fi protestele din România. Din păcate, lucrurile nu se rezolvă dacă pleci în vacanță și le lași de capul lor. Cel puțin, cât am fost plecată am avut timp să cuget și-am luat niște hotărâri. V-am spus că eu stau prost la capitolul hotărâri, mi-e greu să le iau. De aceea menționez asta ca pe o mare realizare 😛

Anul trecut îmi încolțise în minte ideea de a-mi cumpăra casă, însă în Amsterdam e imposibil în acest moment. Așa că mă gândeam să mă mut undeva în afară, îmi surâdea ideea unei case spațioase, poate cu grădină, pentru pisic. Ei bine, după îndelungi deliberări, am realizat că nu îmi doresc asta, că eu vreau să locuiesc în Amsterdam, cel puțin încă vreo câțiva ani. Așa că am scăpat de-o grijă. Rămân cu restul, cum ar fi găsirea unui nou job care să fie satisfăcător dar și bine plătit. Urați-mi succes, ha ha!

Acum mă apuc să descarc pozele din vacanță și să fac o sortare preliminară, abia de mâine ne apucăm de treburi mai serioase.

2 Comments

  1. Bine-ai revenit! Ma bucur sa aud ca ti-a priit soarele portughez, ah! Inca doua saptamani si ne rasfatam si noi cu el. ^_^
    Cat despre hotarari, si eu mi-s in aceeasi situatie. Acum sunt in concediu medical pentru 6 saptamani, din cauza unei incheieturi inflamate (si aici as continua cu „din cauza jobului”) si ma gandesc cum sa fac sa il schimb, sa ma motivez sa trec iar prin procesul de solicitare, sa ies din confortul de acum pentru un job mai aproape de ceea ce-mi doresc pe viitor, nu pentru siguranta financiara pe care mi-o ofera actualul. E greu si ma simt sub presiune, caci pana si colega mea favorita pleaca, vedem ca nu-i de noi, din pacate.
    Uf, am auzit ca pretul caselor din Amsterdam sunt aproape imposibile, si da, in afara poate fi acomodarea mai dificila, daca te incanta vibratia orasului. Ei, macar ai luat o hotarare, iti urez spor si minte limpede pentru urmatoarele!

    • Merci! E dificil sa luam hotarari, sa facem schimbari, sa renuntam la confort, dar pana la urma trebuie sa gasim curaj! Mutarea in afara orasului mi se pare o izolare de care nu am nevoie, pe langa faptul ca o sa imi lipseasca orasul cu tot ce ofera el.
      Ce frumos ca te duci in Portugalia! Sa mananci multe bunataturi si sa te relaxezi! Sa-i zici hello din partea mea 🙂

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *