Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Posted by on 8 mai, 2013 in General | 1 comment

Interviu cu Elvis, expat român în Olanda

Elvis

Elvis a fost primul român pe care l-am cunoscut în Amsterdam. Nici măcar nu mă mutasem în mod oficial în Olanda că am și fost invitată la o petrecere, la el acasă. A fost relaxant și promițător pentru mine, care îmi făceam atâtea griji pentru noua mea viață, să particip la o petrecere unde majoritatea invitaților erau români, s-au mâncat sarmale de la conservă și s-a cântat puțină muzică românească. Am mai petrecut împreună și cu alte ocazii de atunci și sper să mai petrecem și de acum încolo. Elvis este genul de om căruia îi place să adune românii laolaltă, să îi ajute pe cei care sunt noi sau singuri pe aici să simtă că aparțin unei comunități și să le mai treacă dorul de țară. Și cred că face treabă bună cu asta.

Din ce parte a României vii?

Motru, Gorj, Oltenia 🙂

De cât timp locuiești în Olanda și în ce loc?

Din Noiembrie 2007; am locuit în Amsterdam și Leiden.

Ce te-a adus pe aceste meleaguri?

Job-ul visurilor mele (la acea dată)

Cum a fost adaptarea la noua viață?

Foarte ușoară, sunt o persoană foarte sociabilă și a fost ușor să îmi fac prieteni în Amsterdam.

Care ar fi aspectele negative ale vieții în Olanda?

Vremea, vremea și iar vremea.

Care consideri că a fost cea mai grea/neplăcută parte a experienței tale de expat de până acum?

Nu am fost tratat cu respect și înțelegere de către sistemul medical de aici. La 4 ani după ce am ajuns în Olanda m-am trezit cu probleme destul de mari iar ei au decis că e foarte puțin probabil (1% conform statisticilor) ca cineva de vârsta mea să aibă problema asta. Așa că au decis că nici nu vor investiga. A trebuit să mă duc la o clinică privată pentru a afla care este problema.

Te-ai simțit vreodată nedreptățit(ă) sau pur și simplu neconfortabil din cauza faptului că ești român?

Da, de fiecare dată când românii fac boacăne pe aici, îmi este reamintită originea mea de către colegi. Olandezii sunt rasiști, deși nu o arată pe față decât după ce te cunosc bine.

Ce studii ai terminat?

Liceu teoretic. Am început și Facultatea de Automatică în București dar nu am mai ajuns să o termin.

Care este jobul tău actual?

IP Resource Analyst

Poți să povestești cum l-ai găsit?

Lucram în București la un ISP (provider servicii internet) când am aflat că șeful meu aplicase la job-ul acesta. Când am auzit că el a fost refuzat din cauză că a fost considerat „supra-calificat” am considerat că am o șansă. Așa că am aplicat direct folosind datele de contact de pe site. După ce mi-au pierdut CV-ul la prima rundă de angajări, am aplicat și o a doua oară, după care am fost chemat la interviu în Amsterdam și mi s-a oferit contractul.

Ai întâmpinat dificultăți în obținerea permisului de muncă?

A fost foarte complicat în România, a durat mai multe luni până am reușit să colectez toate actele de care aveam nevoie, să le apostilez, traduc și supra-apostilez. Odată ajuns în Olanda cu actele, colegii de la Resurse Umane m-au ajutat foarte mult. Interviul pentru permisul de muncă a durat maximum 15 minute.

Cum stai cu limba olandeză?

Înțeleg limba olandeză dar nu o vorbesc.

Care consideri că sunt avantajele unui job în Olanda? Dar dezavantajele?

Salariul este un mare avantaj, faptul că nu ești deranjat de vecinul care se roagă „să îți moară capra” este o mare diferență față de stilul de viață din România.

Dacă ar fi să compari munca în Olanda cu cea din România sau altă țară, ce diferențe ar fi?

Job-ul pe care îl am este foarte relaxat și implică foarte puțin stres. Este foarte probabil ca diferența să fie făcută de faptul că lucrez la o companie non-for-profit pe când în România am lucrat doar la companii comerciale.

Ai ceva sfaturi pentru cei care doresc să se mute aici și își caută un loc de muncă?

Așteaptă-te să fii discriminat de cineva care va avea tot timpul zâmbetul pe față.

Ți-ai făcut prieteni noi de când ai venit aici? Români, olandezi sau alte naționalități? A fost mai ușor să creezi legături strânse cu olandezii sau cu expații?

Nu pot trăi fără prieteni în jur. Mi-am făcut foarte mulți prieteni aici; majoritatea sunt români.

Și, în final, cum îți petreci timpul liber? Ai ceva recomandări mai interesante/deosebite din orașul unde locuiești?

Olanda are o infrastructură foarte interesantă, cu piste de biciclete peste tot. Îmi place să mă plimb cu bicicleta prin împrejurimi iar vara pot să ajung în maxim o oră la mare. Îmi place să privesc la tv – documentarele sunt preferatele mele.
Joc poker din când în când, iar când nu este nimic interesant la tv găsesc un turneu online și îmi ocup timpul.

1 Comment

  1. Bafta in continuare,Elvisoaca:)!

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *