Noul job

După ce am scris pe bloguleț că m-am angajat, a început lumea să ceară detalii. Așa că nu mai aștept și vă prezint primele impresii. Cum e? Păi cum să fie, cam  așa cum mă așteptam. Fiind la început, a trebuit să învăț o grămadă de chestii, mult mai multe decât aș fi crezut; multe aplicații, multe detalii, multe probleme și rezolvarea lor. Cea mai mare provocare este faptul că totul se petrece în altă limbă, sau mai bine zis, în alte limbi, pentru că sunt oameni de prin diverse țări și se vorbește în jurul meu în mai multe limbi simultan ( de obicei engleză, italiană, franceză, spaniolă, olandeză). Am avut o lungă perioadă de training, de care nu pot să spun că sunt prea mulțumită. Dar a trecut. Sunt pe cont propriu acum. Echipa din care fac parte are cinci oameni, cu tot cu șefa. Am trei italieni și o olandeză. Cred că e o combinație bună.

Firma nu e mare. Adică filiala asta din Amsterdam nu e mare. Sediul este relativ central. Biroul… hehe, open space, desigur. Dar mult mai mic decât ce am avut înainte. Este relativ ok dar avem un aer condiționat care merge toată ziua, indiferent dacă afară e frig sau cald, și nu se poate opri deoarece este administrat pe întreaga clădire, nu avem acces la butoane. Cred că ăsta e blestemul foștilor colegi, pe care îi chinuiam oprindu-le aerul care ne flutura pletele. Se pare că frigul din birou nu deranjează însa prea multe persoane; doar eu, o altă colegă româncă și o italiancă ne plângem de frig. Restul… ori suferă în tăcere, ori nu au probleme. S-or fi adaptat.

Programul – ăsta e unul din lucrurile care îmi plac la acest job. Pot să ajung la serviciu între 7.30 și 10.30, în functie de cum am chef, și să stau opt ore, desigur. E un lucru tare bun: oamenii care sunt activi dimineața vin frumos devreme și muncesc ca albinuțele și ăia care sunt mai zombinei (ca mine) vin la zece și se simt și ei mai oameni (și muncesc ca albinuțele un pic mai târziu).

Colegii… încă nu am apucat să îi cunosc pe mulți dintre ei. Par totuși oameni drăguți, atunci când reușesc să se desprindă de calculator și să vorbească. Din acest punct de vedere mă consider norocoasă că sunt în echipa în care sunt, și mai ales cu șefa pe care o am, care reușește să facă toată gălăgia din zonă. Când nu e ea la serviciu, este foarte liniște. Și nu-mi place să fie liniște. Nu pot să înțeleg cum de pot sta oamenii ăștia așa de liniștiți. Și la fostul serviciu munceam pe rupte, aveam zile când nu mai știam nici cum ne cheamă; și tot găseam timp pentru o glumă, o bârfă. Poate am fost eu învațată prost cu atmosfera din Ipsos, că am auzit mulți oameni care plecau de acolo spunând că nicăieri nu e la fel, dar eu consider că așa ar trebui să fie atmosfera de la locul de muncă. Eh, unii sunt mai serioși de fel.

Ce am constatat deci după șase saptămâni de job? Pe plan profesional, constat că e un minunat pas înainte. Deși numele jobului e același cu cel avut în mulți dintre ultimii ani  (cred că am uitat să spun: panel data analyst se numește :-P), este totuși destul de diferit și, pentru început, cel puțin, reușește să fie interesant.

Pe plan personal, primul lucru care iese în evidență este faptul că sunt foarte obosită, am început iar să dorm foarte prost și să visez mult, în prea puține dimineți m-am trezit odihnită. În multe zile m-am culcat la ora 22, ceea ce pentru mine e muuult prea devreme și era devreme și pe vremea răposatului job. Probabil că (sau mai bine zis sper că) după ce trece perioada de învățat și acomodare, să îmi revin din nebunia asta, pentru că altfel o să redevin ființa sictirită, care nu mai are chef de nimic și nu ne dorim așa ceva. Trebuie să mă acomodez și sa găsesc un echilibru ca să pot răspunde în continuare cu „da” la întrebarea Mihaelei: „Dana, duci o viață boemă? Dacă da, asta e tot ce contează”.