Pe tărâmul viselor: Festivalul Elfia
Deși am dispărut de pe blog în aprilie, să știți că n-am stat degeaba. Am făcut o grămadă de lucruri interesante și am avut parte și de o vacanță de Paște în România. Pare foarte departe acum această vacanță, dar poate o să apuc să vă povestesc și despre ea. Azi vreau să vă povestesc despre un festival de costume și fantezie, la care am participat de curând. Am auzit despre Elfia acum câțiva ani și am fost fascinată de pozele pe care le-am văzut, așa că îmi doream mult să ajung și eu. Anul acesta am luat bilet din timp și am purces fericită în ziua cu pricina, înarmată cu o perucă mov și aripioare de zână – pe lângă costumele de acolo, accesoriile mele au fost aproape nimic, dar eu m-am simțit bine oricum.
Locația este una minunată: Kasteel de Haar, un castel înconjurat de grădini și pădure, aproape de Utrecht. Mi-a plăcut mult. Erau oameni de toate vârstele, veniți și din alte țări, familii întregi costumate frumos. Se vedea că unii au investit o grămadă de timp și/sau bani în costumele pe care le-au purtat. Peste tot erau personaje fantastice, frumoase sau grotești, interesante oricum. Cred că prietenii mei și-or fi promis în gând ca data viitoare să vină fără mine, mă gândesc că i-am exasperat un pic cu comportamentul de paparazza. Am făcut tone de poze, dar am selectat doar câteva pentru articol.
Dacă vreți să vedeți mai multe, le găsiți pe Fb în acest album: Elfia Haarzuilens 2017.
Pozele sunt superbe ! La fel si personajele impreuna cu costumele lor ! Pentru asta si nu numai, eu iti multumesc frumos !
Multumesc si eu, Mihaela 🙂