Încercări de relaxare

N-am mai avut chef de scris în ultima vreme. Am avut parte de câteva interacțiuni neplăcute cu diverse ființe care nu aveau altceva mai bun de făcut decât să mă beștelească cum s-au priceput ele mai bine. Eu nu țin la tăvăleală, așa că m-am închis în carapace și am hotărât să-mi văd mai bine de viață, de oboseală și de astenia de primăvară care m-a lovit din plin.

Întâi m-am distrat un pic cu doctorii olandezi. V-am zis cum mă duc eu la doctor aici? O programare obișnuită la medicul de familie durează doar zece minute, dacă vrei mai mult timp, faci programare dublă. Și cum timpul e limitat și prețios, m-am învățat să îmi fac povestea de acasă, o repet în cap de câteva ori, ca să fiu sigură că apuc să spun tot! Altfel, mă trezesc dată afară din cabinet când încă povestesc. Mă rog, cel puțin așa făcea minunatul de doctor de l-am avut înainte: eu vorbeam, sau mă îmbrăcam după consultație, el o pornea către ușă ca să mi-o deschidă (băiat galant, n-am ce zice). Acum sunt la o altă clinică, par mai omenoși ăștia, dar eu tot mă duc cu poezia învățată, sunt precaută. Nu m-au rezolvat, mi-au rătăcit un pic și analizele, dar mai insistăm.

Se știe însă că stresul e de vină pentru orice junghi, așa că am hotărât să atac pe mai multe fronturi. M-am dus la masaj, la yoga și la… plutit. Plutirea asta, sau terapia prin flotație, presupune închiderea într-o capsulă cu apă foarte sărată, unde… plutești, izolat de orice stimuli exteriori.

Este o metodă de relaxare adâncă, pentru corp și minte. Am fost la Koan Float. Întâi am făcut masaj de relaxare, apoi m-au dus într-o cameră unde se afla capsula minune. Am făcut duș și apoi m-am închis în capsulă. La început a fost ciudat, timp de vreo cinci minute, până mi-am convins toți mușchii că nu mai e nevoie să se încordeze. Apoi m-am lăsat în voia apei. Este destul de mare, nu m-am simțit deloc claustrofobă, cum mă temeam.

Înăuntru ai muzică ambientală, dacă vrei, și lumina poate fi stinsă sau nu. Este o experiență unică. Nu mai simți că ai corp, nu mai simți gravitația. Ești un cap care plutește. Mintea se obișnuiește, încet, cu liniștea, și se calmează chiar și rotițele alea care se învârt de obicei ca nebunele. Am stat o oră acolo. Din păcate, pentru că sunt o sensibiloasă, trebuia să îmi strice ceva relaxarea: mi s-a făcut greață. E ca răul de mișcare – de la plutirea asta își pierde creierul reperele și când m-am mișcat ca să apăs câteva butoane, s-a panicat. E destul de rar să se întâmple să ți se facă rău, mi-au zis doamnele de acolo, iar cunoscuții mei care au făcut asta nu au avut probleme. Bine c-am fost eu mai specială! Măcar s-a întâmplat spre sfârșit, așa că am ieșit din cadă cu doar vreo cinci minute mai devreme decât trebuia.

La yoga, în schimb, a fost fără neplăceri. Am început să fac Yin Yoga și m-am întors de acolo mai relaxată și cu toate încheieturile bine întinse. E un tip de yoga foarte lent, în care stai într-o poziție câteva minute. E perfectă pentru mine! În caz că vă întrebați unde, la Tula merg acum. O să încerc să fiu disciplinată și să merg regulat, pentru că are cel mai bun efect din tot ce am încercat până acum.

M-am relaxat, după toate astea? Un pic. E cale lungă, muncă multă, până la atingerea unui echilibru. Vă țin la curent 🙂