Aproape iarnă
Am auzit că prin București și împrejurimi e cald și bine, prietenii îmi povesteau că au ieșit în parc, că sunt 17 grade, vai ce toamnă frumoasă! În Amsterdam e cam iarnă. Am ieșit din casă azi ca să iau niște aer de 4 grade și mi-au înghețat mâinile pe camera foto. De mâine îmi iau iar mănușile la mine. Și căciula.
Sunt răcită de mai mult de-o săptămână. O răceală doar cu durere în gât și tuse din aceea care nu te lasă să dormi. Ultimele nopți mi le-am petrecut tușind până pe la 3 și încercând toate remediile băbești pe care mi le-am putut aduce aminte și pentru care am găsit ingrediente. Azi mă simt mai bine, am o presimțire că diseară dorm. M-am întors cam înghețată din plimbarea în parc, dar a meritat, pentru că, după ce s-a terminat grindina, a ieșit soarele de după nori, cât să ne zică la revedere înainte să apună.
Parcul arată deja ca în haină deprimantă de iarnă, au căzut aproape toate frunzele colorate în ruginiu, păsările stau zgribulite pe lângă lac și numărul alergătorilor s-a micșorat simțitor.
În ultima vreme spun tuturor că aș vrea să hibernez ca un urs pentru următoarele luni, să mă trezesc în martie, când se mai lungește ziua și mai apare soarele. Dar nu-i chiar adevărat, pentru că urmează o grămadă de lucruri frumoase pe care n-aș vrea să le pierd:
- pe 28 începe Festivalul Luminii, pe care îl aștept cu nerăbdare, am văzut în program câteva chestii foarte drăguțe care se pregătesc pentru Illuminade
- se lucrează deja la instalarea piețelor de Crăciun, vinul fiert și oliebollen (gogoși tradiționale olandeze) vor fi la discreție în curând
- Food Festival, weekendul următor, la RAI și tot atunci, în cadrul festivalului documentar IDFA, filme având ca tematică mâncarea
- o să vină Sinterklaas, moș Nicolae olandez (sper să îmi aducă și mie cadouri), apoi Crăciunul – anul ăsta aș vrea să mă încumet să fac brad și să sperăm că Eric nu-l distruge cum l-a distrus pe cel de hârtie de anul trecut 😀
Mai sunt și altele, așa că este evident că nu am cum să hibernez. Sper să și ningă anul ăsta, că aștept de vreo doi ani să fac un om de zăpadă! Și, ca să rezist până la primăvară, cred că-mi cumpăr o lampă cu lumină anti depresie să mi-o pun pe birou, să-mi țină loc de soare.
Sanatate multa, Dana!!!
Si la noi se pare ca va veni iarna…
Pana una alta, astazi se pare ca a fost cea mai calduroasa zi de 22 Noiembrie de cand se fac masuratori meteorologice in Romania. 😀
Mersi 🙂 Sper că te-ai bucurat de ziua călduroasă!
Ieri-dimineață am auzit pentru prima data sezonul ăsta un coleg folosind sintagma „lekker fris”. Deci da, e oficial. 😀
Eu încerc să mai alerg printre picături, dar uneori e cam neplăcut.
Lekker friiis, daaaa 😀 de cand asteptam!
N-a trecut mult timp de la acea temperatura de 17 grade, acum fiind destul de frig, au cam aparut si ploile si chiar si zapezile prin unele zone ale tarii. Deci peisajul o sa devina similar cu cel din Amsterdam.
Asa, asa, ca prea erati rasfatati 😛