Texel în octombrie
Texel este una dintre insulele Wadden, situate în nordul Olandei. Este cea mai mare dintre ele și cea mai populată, dar tot poate fi parcursă de la un cap la altul cu bicicleta în vreo două ore și chiar și pe jos, dacă te țin picioarele 25 de kilometri. Este o destinație ideală pentru o ieșire în natură: are plaje imense și dune de nisip, ba chiar și păduri, 40 de rezervații naturale, plante rare și păsări de tot felul.
De câțiva ani am făcut o tradiție din a merge de ziua mea pe insulă. Îmi place bucata asta de nisip, cu satele ei care trăiesc parcă în alt timp, cu oile de Texel care arată atât de ciudat, plajele imense și farul care se vede noaptea, cu apusurile superbe și pescărușii gălăgioși. Dacă ai noroc, poți vedea și foci pe plajă. Câteodată îmi place să visez cu ochii deschiși că m-aș muta acolo, departe de lume, și m-aș plimba dimineața pe plajă, chiar și iarna, înfruntând vântul puternic.
Anul trecut am sărit vizita tradițională, din cauza pandemiei, și anul ăsta am făcut-o mai târziu, pentru că de ziua mea am fost în România. Am ajuns în Texel în octombrie, taman bine, că n-o mai văzusem toamna, într-o zi însorită și perfectă pentru plimbare. Am stat doar o noapte, in De Koog, satul în care m-am cazat mereu, pentru că e la plajă. De data asta am petrecut mai mult timp în pădurile de pe dune, și mai puțin pe plajă, pentru că toamna nu-i tocmai un anotimp de bronzat în Olanda.
A doua zi a început cu puțină ploaie, de care ne-am ascuns la restaurantul preferat, la intrarea pe plajă: Noordzee, unde am mâncat poate cea mai bună plăcintă cu mere din Olanda și am băut ceai să ne încălzim. După ce ne-am uscat, cu burțile puse la cale, am plecat prin păduri, în căutare de ciuperci (de admirat, nu de cules). Am dat o tură și până în capătul insulei, în De Cocksdorp, să vedem zona de noroi descoperită de reflux, pe unde te poți plimba dacă ai chef (am lăsat pentru altă dată) și până la far.
Ca de obicei, plimbarea pe Texel a fost relaxantă și prea scurtă. Dacă aveți ocazia să faceți o vizită, o recomand călduros.
0 Comments
Trackbacks/Pingbacks