Povestiri din vacanță – partea a doua

Vă povesteam că un punct important pe traseul de vacanță a fost șoseaua Transalpina. Este o șosea de care eu una nu am auzit până anul ăsta, dar ea se afla acolo de multă vreme (cică ar fi fost construită prima dată pe vremea dacilor, pietruită pe vremea regelui Carol al II-lea, rearanjată în al doilea război mondial de către nemți și apoi aproape uitată).

Ei bine, anul ăsta Transalpina a avut parte de o cosmetizare aproape completă, care va fi probabil finalizată până anul viitor. Cineva s-a hotărât s-o asfalteze, și tare bine a făcut, pentru că e superbă. Șoseaua traversează Munții Parâng de la nord din zona Sebeșului până în sud la Novaci (Baia de Fier). Am parcurs-o în două părți: de la Obârșia Lotrului spre Rânca și în partea cealaltă, spre Sebeș. Partea superbă, care ajunge la 2150 m și te duce literalmente în nori este cea spre Rânca, drum ce rivalizează cu Transfăgărașanul prin frumusețe.

Până de curând doar câțiva curajoși mergeau pe aici așa că zona e încă sălbatică și curată. A fost o senzație foarte frumoasă să mă plimb pe creasta muntelui și în unele locuri sunt spații foarte largi unde am putut să alerg de nebună și să mă simt liberă, ca și cum existam doar eu și norii.

Cine are chef să viziteze și alte obiective turistice, și nu s-a săturat de frigul de pe creastă, poate să meargă la cele două peșteri care sunt destul de aproape: Peștera Muierilor și Polovragi. La Muieri să fiți pregătiți să exersați mersul piticului, pentru că tavanul este foarte jos – nu o să vă avertizeze nimeni la intrare; eu mă așteptam la un moment dat să trebuiască să mergem pe burtă 🙂

În partea cealaltă, spre Sebeș, peisajul nu e la fel de spectaculos, dar șerpuiește romantic printre brazi și poienițe și lacuri de acumulare.

Drumul este încă în lucru pe aici, dar e destul de ok. Noi ne-am hotărât să vizităm și Cetatea Câlnic, dacă tot am ajuns în zonă, și a fost chiar drăguț acolo, este bine întreținută și are o curte plină de flori.

Cu popasul făcut la Câlnic am încheiat traversarea Transalpinei și ne-am hotărât ca după odihna de o noapte, să ne întoarcem în București pe Transfăgărășan, nu de alta, dar ca să facem comparația la cald. De fapt comparația nu cred că merită făcută, fiecare dintre ele are farmecul propriu 😛 La Bâlea am avut noroc de o mare ceață, nu am văzut decât ceea ce se putea vedea la doi metri distanță, dar mi-a plăcut totuși atmosfera, era interesant să văd doar năluci și iarba de sub propriile picioare. Pe partea cealaltă a muntelui era soare și frumos, așa că ne gândeam să mergem și la Cetatea Poienari, dar lenea a învins căci ne-am hotărât că o mie și cine-știe-câte trepte sunt prea mult pentru noi, și am ținut drumul întins până acasă. Și uite-așa repede s-a terminat vacanța mea în România și am încălecat pe avion și m-am întors în Amsterdam, unde m-au așteptat alte noi distracții.