Charity Cake Day
Ok, cred că ar cam fi cazul să mai povestesc ceva, că probabil vi s-a aplecat de la atâta pateu de broccoli, de câte ori verificați pagina 🙂 De data asta, desert.
O să vă povestesc despre frumosul și gustosul eveniment ce a avut loc săptămâna trecută la mine la serviciu: Cake day!
A fost ziua în care aproape fiecare angajat a adus prăjituri facute cu mânuța proprie (și probabil ceva ajutor de la familie) și le-a donat magazinului improvizat într-o sală de ședințe. Am invitat la vânzare toți vecinii de prin clădire (clădire de birouri, nu vă gândiți la mame și bunici), iar banii strânși vor fi donați UNICEF. Această zi a prăjiturilor are loc în fiecare an și mi se pare o inițiativă extraordinară, ce ar trebui luată în considerare de mai multe companii. A fost și un team-building pentru angajați (unul cu adevărat distractiv, nu ca alea la care trebuie să alergi cu oul în lingură), a fost delicios și am adunat și bani buni, care probabil nu s-ar fi adunat dacă se dădea doar un mail în care s-ar fi anunțat că se strâng bani pentru o cauză nobilă.
Uite și câteva bunătăți ca să salivați cu spor și să vă inspire să organizați așa ceva, fiecare pe unde poate:
Niște secțiuni transversale:
Eu nu prea fac dulciuri, pentru că mă enervează rău de tot că trebuie să respect cantitățile din rețete, așa că am ales ceva simplu, ce știu să fac de când eram copil: ruladă ochi de elefant. Uitasem complet de rulada asta, mama e cea care mi-a amintit de ea, și bine a făcut, că a avut super succes, spre deosebire de ciocolata crudă care a avut un singur client.
O să postez și rețeta folosită de mine în curând, în caz că o să vrea cineva să se delecteze cu bunătate de ruladă.