Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Posted by on 1 ian., 2014 in General | 3 comments

Bine ai venit 2014, puteai să mai aștepți

Culoarea anului 2014 a fost aleasă: orhidee radiantă

Gata, 2013 a plecat. Așa prost sau bun cum a fost el pentru unii sau pentru alții, și-a luat în  cele din urmă tălpășița și s-a dus acolo unde se duc toți, la azilul de ani trecuți, probabil. Eu una nu vreau să-i spun că a fost într-un fel sau altul, vreau să îi spun doar că a trecut prea repede. Putea să o lungească și el mai mult, să ne mai dea niște timp! Dar acum faptul e împlinit, 2014 e aici, încă iubit de toți pentru că n-a apucat să arate ce poate, oamenii și-au înnoit traista cu speranțe, căci, nu-i așa, la începutul fiecărui an primim speranțe și forțe proaspete, listele cu rezoluții pentru noul an sunt încă lungi și scrise frumos, nu călcate în picioare, uitate în sertare sau rupte în bucăți, cum vor fi peste o vreme.

Nu mai simt de mult delimitarea asta dintre ani, nu mai simt că pot să-mi reînnoiesc speranțele și dorințele așa, la câte-o piatră de hotar fictivă – anul nou, ziua mea etc. Deși îmi place ideea. Liste cu lucruri de făcut și obiective de atins n-am făcut niciodată, decât la serviciu. Dar, de curând, am învățat că, dacă vrei ca o dorință să aibă șanse să se îndeplinească, trebuie, în primul rând, să o formulezi; în minte, pe hârtie, de față cu alți oameni. Așa că am început deja de anul trecut să îmi conturez dorințele, unele cu termen de îndeplinire, altele pe durată nedefinită. Niciuna doar pentru 2014.

Vă doresc ca în 2014 să fiți curajoși, ca să vă îndepliniți toate dorințele puse pe listă și cele care vor apărea pe parcurs!

3 Comments

  1. Gelukkig nieuwjaar! :))
    Din întamplare am descoperit blogul tau!
    Toate cele bune!

    • Gelukkig nieuwjaar și ție! Bine ai ajuns pe aici, acum arunc și eu un ochi pe la tine 🙂

  2. La multi ani!
    ce bine ar fi sa mai fi zabovit un pic toti anii care au trecut. Repede!

Trackbacks/Pingbacks

  1. Un nou an, un nou început | Dana rozMarin - […] un an îi ziceam lui 2014 că putea să mai aștepte un pic cu venirea, și ce bine ar…

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *