Poemul aniversărilor expirate

La cursul de scriere creativă am primit ca temă pentru data viitoare să scriu un poem. Ca de obicei, profa ne-a dat un model pe care să-l imităm. De data asta avem ca exemplu un poem dedicat fostelor adrese.

Încă nu m-am hotărât cui o să îl dedic pe al meu, dar mi-a trecut prin minte să îl dedic aniversărilor expirate din viața mea. Toate acele numere care ne rămân imprimate în creier, cu luna de care aparțin cu tot. Uneori și cu anul. Ziua unui fost iubit, pe care nu o uităm sub nici o formă, deși uneori uităm ziua de naștere a unui prieten. Ziua de naștere a unui om drag care nu mai e pe această lume, care are fi împlinit X ani dacă ar mai fi fost cu noi. Aniversarea a N ani de când l-am cunoscut pe Y, pe care am fi serbat-o cu flori și înghețată dacă am mai fi fost împreună. Ziua de naștere a animalului drag care a dispărut din viața noastră, furat de boli care par prea omenești, care ar fi primit tort de cărniță umedă dacă ar mai fi fost aici.

Dacă ar mai fi fost – e numitorul comun al tuturor acestor aniversări expirate.

Aș vrea să-mi spună și mie cineva ce facem cu ele? Cum să ne purtăm? Ne prefacem că le-am uitat sau că nu ne-am uitat bine la calendar, și lăsăm să treacă ziua neștiută, sau le povestim celor din jur ce zi ar fi trebuit să fie azi? Întotdeauna am avut o problemă în a menționa aceste zile. Pentru că, odată spus lucrul care ar fi trebuit să fie dar nu mai e, ziua devine goală. Apar stânjeneala, tristețea, nostalgia, regretele. Dar și dacă nu le spunem cu voce tare, oare trec mai ușor? Pentru că zilele astea ne stau înșirate foarte vii în memorie, ca niște numere înscrise pe un bilet necâștigător la loto.

Dar profa ne-a zis să nu alegem ca subiect ceva foarte important pentru noi, ceva care ne provoacă prea multă emoție. Așa că s-ar putea ca poemul meu să nu fie despre aniversări expirate.