Povestiri din vacanță – prima parte

În cele două călduroase săptămâni de vacanță, pe lângă vizitele nenumărate și participarea la o frumoasă nuntă, am reușit să merg câteva zile și la plimbare pe plaiuri mioritice, altele decât cele natale. Și cum plimbarea a fost frumoasă și locurile văzute și mai frumoase, m-am gândit că merită povestit și arătat lumii. Am plecat din București cu o mașinuță, deci nu am depins de tren sau alte mijloace de transport, din fericire. Drumurile au fost așa cum le știam, practicabile pe unele bucăți și aproape imposibil de parcurs pe altele. Am avut însă parte și de drumuri proaspăt și drăguț refăcute, piesa de rezistență fiind șoseaua Transalpina, la care încă se lucrează, dar care deja e transformată trei sferturi în vedeta care va fura mulți fani ai Transfăgărășanului.

Cazarea mi-a plăcut în totalitate: am stat la o pensiune izolată, la care se ajungea pe un drum forestier de vreo 12 kilometri (din sat până sus), cocoțată la 1250 de metri, de unde aveam o priveliște superbă. Era foarte liniște și atunci când nu îi apuca să taie niște lemne cu drujba se auzeau doar păsări și capre. Oamenii foarte drăguți și foarte buni bucătari. În prima seară și a doua zi am avut ploaie, dar și surpriza unui curcubeu dublu.

Norii care veneau peste pensiune păreau că vor să ne înghită, spre seară atmosfera era bună de filme de groază.

Mi-a plăcut să beau cafeaua dimineața, în „curticica” pensiunii și să admir norii sau satul din vale, după cum avea vremea chef. Pensiunea asta frumoasă se numește „Fântânița Haiducului” și se găsește în satul Ciunget, în apropiere de Voineasa. Nu am știut că aici se află, bine ascunsă la 130 metri în subteran, cea mai mare uzină hidroenergetică de pe râurile interioare ale României. Am aflat asta la o poveste, seara, și am fost tare dezamăgiți că nu se poate vizita, pentru că ar fi fost cu siguranță tare interesant. Poate se gândesc să amenajeze și ceva pentru turiști, acum că tot au renovat-o și modernizat-o. Împrejurimile nu am apucat să le explorăm prea mult, dar mica parte pe care am văzut-o m-a convins că acolo e de mers pentru mai mult timp și făcut trasee, dacă ai chef, dacă nu, o carte bună și una din frumoasele pajiști sunt tot ce-ți trebuie pentru o relaxare bună 🙂

Și frăguțeeeeee!