Ploaie mocănească

Gata cu moleșeala, că de vreo câteva zile a venit un pic de toamnă. Zic un pic, pentru că se anunță iar niște soare și vreo 20 de grade de mâine, deci vara încă nu se lasă. Ieri a plouat. Nu foarte rău, dar suficient cât să mă facă să poftesc la supă de dovleac și gem de gutui. Azi a plouat toată ziua, nu știu dacă s-o fi oprit vreun minut. Am băut ceai de mere și scorțișoară și am mers până la serviciu cu o mână pe ghidon și cu una ținând umbrela. La întoarcere am renunțat la umbrelă, pentru că era traficul prea aglomerat și mă incomoda cam tare, și n-aș vrea să îmi învinețesc iar vreo parte a corpului…

Ploaia de azi m-a făcut să am iarăși unul din acele momente în care mă sperii că o să uit limba română: încercând să descriu vremea unei prietene, am zis că la noi plouă mocănește, după care, în secunda următoare, m-am întrebat dacă acest cuvânt chiar există; mi se părea că „mocănește” sună foarte ciudat și îmi făceam griji că l-am pocit/inventat. Ca de obicei, dexonline-ul, prietenul meu de nădejde, m-a salvat, confirmând că există. Dar e caraghios, nu-i așa? În orice caz, încă mai vorbesc limba română, pot să stau liniștită. E bună și ploaia asta la ceva!