Restaurant „La Mama” – una rece, una caldă

De câte ori merg în România, unul din aspectele care mă preocupă este degustarea diverselor feluri de mâncare cu specific românesc. Așa că, pe lângă mâncarea primită de la mama din dotare, am zis să încerc și o vizită la restaurantul celebru „La Mama„, cunoscut pentru mâncarea lui tradițională (dar și pentru cele câteva rateuri pe care mi le-a oferit pe vremuri, pe când mergeam cu colegii de serviciu să luăm prânzul la ei).

Prânzul a început bine – atmosfera drăguță, cântece de Crăciun, limonadă cu miere – singurul neajuns fiind faptul că se fuma în interior și nu exista zonă pentru nefumători. Însă, încă de la aperitive, am avut o surpriză: în farfuria mea cu fasole bătută, în timp ce învârteam cu mare poftă în prăjeala de deasupra, am găsit o sârmă. O sârmuliță, care provenea probabil de pe la vreo conservă desfăcută cu neatenție, dar, totuși, periculoasă, dacă ar fi fost înghițită.

Îmi era atât de poftă, iar fasolea era așa de bună, că aș fi vrut să mănânc în continuare, menținând un ochi vigilent în caz că mai exista vreo altă sârmă. Numai că, un gând scurt la șomoiogul de sârmă folosit la spălarea vaselor, din care ar fi putut să provină sârma mea creață, m-a oprit. Am anunțat chelnerul de descoperirea miraculoasă pe care am făcut-o, și, spre surprinderea mea, reacția a fost una potrivită. Spun asta pentru că, acum câțiva ani, într-un restaurant destul de scump din București am găsit gândaci în mâncare iar reacția a fost „ei, ce să facem, sunt peste tot prin mall, au intrat și în bucătărie, nu mai facem față”; fără cerut scuze, fără redus nota de plată.

De data asta, cei de la La Mama și-au cerut mii de scuze, întâi chelnerul, apoi șefa de sală; mi-au propus să îmi aducă altă porție sau altceva în loc, eu am refuzat, îmi trecuse pofta de fasole. Le-am zis să îmi aducă felul doi, fără sârme, dacă se poate. Am continuat cu restul mâncării, pentru că era bună, și ei veneau din zece în zece minute să ne întrebe dacă totul e în regulă, deja aproape că mă simțeam prost. Surpriza a fost însă la final, când ne-au spus că nu avem de plătit nimic și întreaga masă a fost din partea lor. Știu că e un gest care ar trebui să fie firesc în astfel de cazuri, dar nu știu câte restaurante (românești sau olandeze) ar fi făcut la fel. Sper că nu au făcut asta pentru că m-au văzut făcând poză sau pentru că au auzit că o să scriu pe blog despre experiență. Vreau să cred că așa s-ar fi comportat oricum și să pot spune că au adăugat un plus la părerea mea despre restaurantele din România, dacă nu pentru grija deosebită pentru ceea ce ajunge în mâncare, măcar pentru atitudinea potrivită și respectul față de client. Pentru că acest respect este un lucru care lipsește cu desăvârșire din majoritatea restaurantelor bucureștene și nu numai.